O nouă scrisoare de atenţionare primită de premierul şi ministrul de finanţe al României, privind efectele OUG 114 asupra stabilităţii financiare
Prin vocea preşedintelui federaţiei, Frederic Oudea, se exprimă preocuparea profundă faţă de riscurile sistemice majore pentru stabilitatea sistemului bancar din România generate de introducerea taxei pe activele bancare prin OUG 114/2018. De asemenea sunt menţionate şi celelalte trei legi care aşteaptă să fie promulgate, cea privind limitarea ratei dobânzii, restricționarea și limitarea cu privire la valoarea recuperabilă a creanțelor alocate și eliminarea caracterului executoriu al contractului de împrumut.
Se pune accent pe natura discriminatorie și efectele negative pe care acestea le pot provoca asupra industriei bancare și asupra economiei românești. Scrisoarea menţionează că efectele acestor legi se văd deja în scăderile înregistrate pe bursă şi deprecierea cursului de schimb. Scrisoarea a fost transmisă şi preşedintelui şi vicepreşedintelui Băncii Central Europene şi vicepreşedintelui Comisiei Europene, responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi piaţă de capital.
Federaţia Bancară Europeană se află în subordinea Autorităţii Bancar Europene, dar funcţionează ca o federaţie care reuneşte asociaţia a 32 de bănci centrale din Europa şi 3.500 de bănci europene. Ea se ocupă de norme europene care să asigure stabilitatea financiară în Uniune, serviciile financiare, etc. Preşedinte Federaţiei Bancare Europene este chiar preşedintele Societe Generale, prezentă în România prin BRD.
Vedeţi ataşat scrisoarea