O nouă sub-variantă Omicron ridică semne de întrebare şi este monitorizată cu atenţie de oamenii de ştiinţă. Ministrul Sănătăţii din Franţa spune că „nu se schimbă datele problemei”

21 01. 2022
laboratory_5722327_1920_1_67808200

Denumită BA.2, această sub-variantă a fost detectată în mai multe ţări ale lumii, în special în Europa, scrie Agerpres.

„Noi variante apar cu o regularitate destul de mare”, a reamintit joi seară Olivier Veran, ministrul Sănătăţii din Franţa, în timpul unei conferinţe de presă.

„Din câte ştim până acum, noua sub-variantă corespunde mai mult sau mai puţin caracteristicilor pe care le cunoaştem despre Omicron. Nu schimbă datele problemei în acest stadiu”, a adăugat ministrul francez.

La fel ca varianta Delta de dinaintea sa, varianta Omicron, pe măsură ce s-a răspândit tot mai mult în lume, a generat „fraţi mai mici”, sub-variante care conţin una sau două mutaţii în raport cu genomul său original.

Pentru moment, caracteristicile exacte ale noii sub-variante nu au fost analizate. Însă anumite date medicale atrag atenţia specialiştilor: BA.2 ar fi devenit deja majoritară în Danemarca, unde numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a început din nou să crească în ultimele zile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a inclus Omicron în categoria „variantelor îngrijorătoare”, nu face în acest stadiu o diferenţă între varianta originală Omicron şi sub-varianta BA.2.

„Avem o situaţie internaţională în care varianta Omicron circulă foarte mult, este normal să observăm de-a lungul timpul apariţia unor sub-variante”, a anunţat vineri într-un comunicat agenţia Sante Publique France.

„Ceea ce ne interesează este dacă ea posedă caracteristici diferite în termeni care ţin de contagiozitate, evitarea reacţiei imunitare şi severitate”, a precizat agenţia franceză.

Până în acest moment, noua sub-variantă a fost detectată deja în Franţa, „însă la niveluri foarte scăzute”.

În schimb, în Danemarca, ea a înlocuit progresiv BA.1, varianta Omicron „clasică”.

„Autorităţile daneze nu au o explicaţie pentru acest fenomen, dar îl monitorizează cu mare agenţie”, au transmis specialiştii de la Agence Publique France. La rândul lor, experţii din Franţa „urmăresc cu atenţie datele care sunt obţinute în Danemarca”.

La rândul său, Agenţia pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKSHA) a anunţat vineri că a inclus noua sub-variantă Omicron în categoria „variantelor aflate în curs de investigare”, relatează Reuters.

BA.2, care nu prezintă o mutaţie specifică, aşa cum s-a observat în cazul variantei Omicron şi care a permis diferenţierea de varianta Delta, este cercetată de oamenii de ştiinţă britanici, dar nu a fost desemnată „variantă îngrijorătoare”.

„Este în natura virusurilor să evolueze şi să dezvolte mutaţii, aşadar era de aşteptat că vom continua să vedem noi variante care apar”, a declarat Meera Chand, directoarea departamentului de incidenţă virusologică în cadrul UKHSA.

„Monitorizarea noastră continuă a genomului virusului (SARS-CoV-2, n.r.) ne permite să detectăm noile sub-variante şi să le analizăm pentru a vedea dacă ele sunt importante”, a adăugat aceeaşi expertă britanică, medic specialist în microbiologie.