O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech soseşte pe aeroportul din Otopeni

19 07. 2021
pfizer_vaccin__8868785_47494100

Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, România a recepţionat 16.596.629 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.269.098 au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei.