O nouă zi de proteste la Oltchim

Economica.net
04 04. 2013
oltchim1_48507900

Liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat, pentru AGERPRES, că „indiferent de vremea nefavorabilă muncitorii de la combinat nu vor renunţa în a-şi arăta disperarea”.

”Prin această formă de protest încercăm şi sper să reuşim să sensibilizăm atât opinia publică şi să nu dăm uşurinţă conducerii combinatului sau Ministerului Economiei, ideea că suntem doar o masă de manevră şi că putem fi amăgiţi de la o zi la alta cu promisiuni inutile. Sperăm ca domnul Ponta să aibă o poziţie foarte clară cu privire la viitorul nostru şi la viitorul unui oraş care depinde de combinat”, a precizat Diculoiu.

Potrivit lui Diculoiu, sindicaliştii se întreabă „unde sunt promisiunile din campania electorală” când toţi parlamentarii, indiferent de partidul de provenienţă, ”se băteau cu pumnul în piept, se legau cu lanţuri de combinat şi afirmau pe toate canalele mass-media că Oltchimul va fi schimbat”.

Salariaţii de la combinat sunt în a doua săptămână de proteste, nemulţumiţi de neplata salariilor pe ultimele trei luni şi de lipsa perspectivei locurilor de muncă. Sindicatele pregătiseră pentru joi dimineaţă un miting în Piaţa Victoriei, la Bucureşti, dar solicitarea lor a fost respinsă urmând să primească autorizaţie pentru 9 aprilie.