O pâine cu Telemea de Ibănești a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE

19 12. 2024
Paine

Comisia Europeană a adunat rețete realizate cu produse tradiționale din statele membre de bucătari consacrați, iar printre ele se află și rețeta pentru pâinea românească coaptă cu Telemea de Ibănești și sos de brânză de capră, potrivit Rețeaua Rurală Națională, care grupează organizaţiile şi administraţiile implicate în dezvoltarea rurală.

Denumirea Telemea de Ibăneşti a fost listată în baza de date a denumirilor şi înregistrărilor (DOOR) a Comisiei Europene, fiind al treilea produs românesc recunoscut la nivelul UE, în 2016, ca Denumire de Origine Protejată (D.O.P.)

Această brânză se face doar din laptele de vacă de la bovine care au pășunat cel puțin șase luni pe valea Gurghiului. În lunile de iarnă, mănâncă fân din aceeași regiune. Telemeaua de Ibănești își datorează gustul caracteristic apei din izvorul de apă sărată din Orșova. Telemeaua tânără conține relativ mai multă apă, ceea ce o face o brânză moale sau semi-moale, în timp ce telemeaua îmbătrânită are o textură mai accentuată și mai mult gust.