UPDATED. „Blackout informatic” la Microsoft. Șase zboruri anulate și opt curse de pe aeroportul Otopeni afectate. Ce spune Wizz Air. Zborurile principalelor companii aeriene americane au fost suspendate – Unde sunt cele mai mari probleme

O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă. O actualizare defectuoasă a platformei de securitate cibernetică CrowdStrike, unul dintre sistemele de protecţie ale Windows, se află la originea întreruperii sistemelor Microsoft, anunță agenţia EFE. Mai multe curse de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti sunt afectate de blackoutul informatic de la Microsoft. Wizz Air anunţă că sunt aşteptate potenţiale perturbări. Ştirea este în curs de actualizare.
AGERPRES - vin, 19 iul. 2024, 10:59
UPDATED.

UPDATE 14.56 Încă un zbor anulat. Wizz Air a anunlat cursa 3005 cu decolare de la Otopeni spre Londra Luton.

UPDATE 14.54 Anulate sunt și zborurile Lufthansa 1652 de la Munchen la București și 1653 de la București spre Munchen, informează CNAB.

UPDATE 14.31 Alte două zboruri au fost anulate. Este vorba de zborul 3114 al Aeroitalia de la Roma spre București și zborul 3115 de la București la Roma, potrivit CNAB.

UPDATE 13.35 Primul zbor anulat din cauza blackout-ului informatic este zborul Wizz Air spre Paris Beauvais, care trebuia să decoleze la ora 16.45, informează CNAB.

UPDATE 13.00 Zborul Turkish Airlines cu numărul 1044 a decolat spre Istanbul cu o întârziere de două ore și 39 de minute din cauza blackout-ului informatic, a anunțat CNAB. E posibil ca și alte zbouri să fie afectate.

UPDATE 12.41 Încă trei zboruri ale companiei Wizz Air sunt afectate, pe lângă cele patru anunțate anterior. Este vorba de zborurile Wizz 3199 spre Bari (întârziere de 2 ore și 30 de minute), zborul 3093 spre Dortmund (întârziere de o oră și 55 de minute) și zborul 3089 spre Basel (întârziere de o oră și 55 de minute), potrivit datelor CNAB.

CNAB: Patru curse aeriene de pe Aeroportul Henri Coandă sunt afectate până în prezent de pana informatică de la Microsoft

Patru curse aeriene ce urmau să decoleze de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti sunt afectate în prezent de pana informatică a sistemului Microsoft, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, scrie Agerpres.

Astfel, cursa Wizz 3125 către Abu Dhabi înregistrează o întârziere estimată de o oră, Wizz Air către Bologna de 48 de minute, Wizz Air 3021 către Tenerife – o oră şi 10 minute şi Wizz Air 3099 către Memmingen – 45 de minute.

UPDATE Wizz Air sfătuieşte pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin trei ore înainte de ora de decolare

Compania Aeriană Wizz Air anunţă că sunt aşteptate potenţiale perturbări din cauza întreruperii continue a sistemului IT global al Microsoft şi sfătuieşte pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin trei ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate şi eventuale proceduri.

„Astăzi, la fel ca toate companiile aeriene, Wizz Air se confruntă cu dificultăţi tehnice extreme cauzate de întreruperea sistemelor IT globale ale unei terţe părţi. Clienţii Wizz Air se pot confrunta cu perturbări în întreaga reţea, serviciile de pe website şi aplicaţiile mobile fiind temporar indisponibile. În timpul întreruperii serviciilor, este oferit check-in-ul gratuit la aeroport. Prin
urmare, sfătuim pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puţin 3 ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate şi eventuale proceduri de sănătate sau de siguranţă specifice fiecărui aeroport”, au transmis reprezentanţii companiei.

Potrivit sursei citate, următoarele servicii online nu sunt disponibile în prezent: website-ul şi aplicaţia mobilă Wizz Air; sistemul de rezervare; sistemul de check-in online şi afişarea cărţii de îmbarcare; centrele de contact – rezervări noi şi modificări ale celor existente.

UPDATE 14:45 – O actualizare realizată de firma de cybersecurity CrowdStrike a cauzat pana informatică de la Microsoft

O actualizare defectuoasă a platformei de securitate cibernetică CrowdStrike se află la originea întreruperii sistemelor Microsoft, care a afectat companii din toată lumea, relatează agenţia EFE.

Compania a recunoscut că o greşeală în actualizarea platformei sale CrowdStrike Falcon, unul dintre sistemele de protecţie ale Windows, a provocat acest „haos” şi a dat asigurări că se lucrează pentru a se remedia aceste schimbări.

După cum au explicat agenţiei EFE experţii în informatică, ultima actualizare a driverului Falcon conţinea erori; imediat a colapsat Azure, platforma de cloud computing creată de Microsoft pentru a construi, testa, implementa şi administra aplicaţiile şi serviciile utilizând infrastructura sa globală. Asta a provocat apariţia ecranelor albastre care semnalau că sistemele nu mai funcţionau şi că serverele trebuiau repornite.

CrowdStrike sugerează ştergerea unui fişier sys – fişier de sistem al Windows – dar asta nu garantează deocamdată recuperarea tuturor funcţiilor, deoarece, după cum au explicat experţii pentru EFE, toate serverele unei companii sunt conectate între ele, astfel că, deşi unul şi-ar putea reveni, restul ar putea să nu funcţioneze.

În plus, propriile servere ale CrowdStrike sunt căzute, astfel că este imposibil să se ştie cu siguranţă când vor fi funcţionale sistemele afectate.

Fondată în 2011, cu un capital iniţial de 26 milioane de dolari şi furnizoare de servicii pentru unele dintre cele mai mari companii ale lumii, precum Microsoft sau Dell, CrowdStrike oferă servicii de securitate în domeniul tehnologic şi platforma sa CrowdStrike Falcon detectează breşe de securitate în timp real.

Prin 28 de module în cloud, platforma Falcon oferă, prin intermediul unui model SaaS, care acoperă mai multe plaje de securitate – inclusiv terminale corporative, securitate şi operaţiuni IT – servicii de securitate administrate, detectări de ameninţări, securitate în cloud, protecţie de identitate, protecţie de date şi generare de cybersecurity.

Fondatorul CrowdStrike, George Kuntz, a activat timp de 30 de ani în domeniul tehnologiei şi, înainte de a crea compania, a lucrat pentru compania de antiviruşi informatici McAfee şi pentru GM.

O pană informatică la sistemul Microsoft la nivel global provoacă probleme la numeroase companii, între care unele din sectoarele aerian, financiar, al mijloacelor de comunicare în masă, precum şi în alte industrii, informează vineri agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie EFE.

Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit acum în diferite părţi ale lumii.

Microsoft Azure, platforma de cloud computing pentru gestionarea aplicaţiilor şi serviciilor, a confirmat pe reţelele de socializare că au fost semnalate probleme şi că investighează şi lucrează la rezolvarea acestora.

Marile companii aeriene americane, inclusiv Delta, United şi American Airlines, şi-au suspendat vineri devreme toate zborurile din cauza unei probleme privind comunicaţiile, potrivit Federal Aviation Administration, relatează AFP şi EFE.

Toate zborurile, „indiferent de destinaţie”, au fost blocate din cauza „problemelor cu comunicaţiile”, a declarat FAA într-o notificare către companiile aeriene.

Consemnarea la sol a avioanelor vine după ce o întrerupere majoră a Microsoft a blocat la sol joi pentru ore întregi aeronave ale companiei americane low-cost Frontier Airlines, într-un incident care pare să fi fost rezolvat. Alţi competitori, precum Allegiant şi SunCountry, au declarat, de asemenea, că au dificultăţi, inclusiv cu operaţiunile de rezervare online, facturare şi management al călătoriilor, relatează presa locală.

Probleme majore pe aeroporturile şi pe căile ferate europene

Traficul aerian a fost suspendat vineri dimineaţă pe aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza unor probleme tehnice, a informat presa germană.

Şi anumite decolări de pe aeroportul din Hamburg au fost afectate vineri dimineaţă. Patru companii aeriene au avut de suferit de pe urma penei informatice. O purtătoare de cuvânt a declarat că respectivele companii aeriene sunt Eurowings, Ryanair, Vueling şi Turkish Airlines, care s-au văzut nevoite să emită manual biletele.

„Din cauza unei defecţiuni tehnice, există întârzieri la facturare. Operaţiunile de zbor sunt suspendate până la ora 10:00 (08:00 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului pentru ziarul Bild, fără a oferi mai multe detalii.

Potrivit radiodifuzorului public rbb, din cauza unor probleme tehnice masive, operaţiunile de zbor au fost întrerupte vineri dimineaţă, iar un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat că nicio aeronavă nu a putut decola sau ateriza.

Informaţii neconfirmate sugerează că a avut loc o defecţiune masivă la un server şi că sistemele de urgenţă au fost activate.

Compania aeriană Lufthansa a declarat că „a fost afectată doar foarte puţin” de perturbări, dar a avertizat că „ar putea exista unele anulări de zboruri şi întârzieri”, consemnează Reuters.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri din Europa, este afectat de pana informatică globală, a declarat vineri un purtător de cuvânt.

„În prezent, există o pană informatică mondială. Întreruperea are un impact asupra zborurilor de la şi către Schiphol. Impactul este în prezent în curs de cartografiere”, a transmis Aeroportul Schiphol într-un comunicat în care a adăugat că nu este încă clar câte zboruri au fost afectate.

Se ştie însă că au fost afectate aeroportul Eindhoven din sudul Olandei, compania aeriană Transavia şi spitale olandeze.

Compania aeriană olandeză KLM a anunţat vineri că a fost forţată să suspende o mare parte a operaţiunilor sale.”KLM, ca şi alte companii aeriene şi aeroporturi, a fost, de asemenea, afectată de pana informatică la nivel mondial, ceea ce a făcut imposibilă gestionarea zborurilor”, a transmis compania într-un comunicat, adăugând că a fost „forţată să-şi suspende majoritatea operaţiunilor”.

Presa belgiană a declarat că şi aeroportul din Bruxelles a fost afectat. „Are legătură cu o defecţiune a sistemului Microsoft Azure, pe care multe companii aeriene îl folosesc pentru a înregistra bagajele”, a declarat Brussels Airport pentru postul belgian VRT, adăugând că acum foloseşte un program software alternativ, dar că acest lucru ar putea duce la cozi ceva mai lungi la check-in.

Operaţiunile aeriene ale Air France sunt „întrerupte la anumite escale” din cauza unei pene informatice uriaşe care afectează multe companii din întreaga lume, a anunţat vineri compania aeriană, citată de AFP.

Zborurile aflate deja în desfăşurare nu sunt afectate, a adăugat compania, fără a specifica la ce destinaţii se întâmpină probleme. Zborurile cu plecare şi sosire pe aeroporturile pariziene Roissy-Charles de Gaulle şi Orly, principalele puncte de intrare în Franţa pentru Jocurile Olimpice, funcţionează normal, potrivit site-ului grupului ADP, operatorul aeroporturilor pariziene.

Toate aeroporturile spaniole se confruntă cu „perturbări” din cauza penei informatice globale, a anunţat vineri Aena, cel mai mare operator aeroportuar din lume după numărul de pasageri.

„Din cauza unui incident la sistemul informatic, au loc întreruperi în sistemele Aena şi în aeroporturile reţelei din Spania”, indică grupul, care raportează posibile „întârzieri” într-un mesaj pe o reţea de socializare.

Acest „incident tehnic global afectează în principal punctele de check-in şi de informare a pasagerilor”, precizează Aena, care a informat că efectuează anumite operaţiuni „cu ajutorul sistemelor manuale” în aşteptarea remedierii acestei defecţiuni.

Numai pentru ziua de vineri în reţeaua aeroportuară spaniolă erau programate 7.400 de operaţiuni, potrivit unor surse ale companiei, citate de EFE. Compania a insistat că se lucrează pentru a rezolva situaţia cât mai curând posibil şi că problemele nu afectează în mod egal toate aeroporturile.

Acest incident în sistemul informatic coincide cu sezonul estival, perioadă de mare aflux turistic pe aeroporturile spaniole, notează EFE.

„Continuăm să lucrăm cu toate părţile implicate” pentru a „remedia această situaţie cât mai curând posibil”, a insistat Aena.

Principalul operator aeroportuar mondial, Aena, deţinut în proporţie de 51% de statul spaniol, gestionează peste 60 de aeroporturi, dintre care 46 doar în Spania, a doua cea mai mare destinaţie turistică din lume după Franţa. Grupul a transportat anul trecut 283 de milioane de pasageri.

Terminalul de containere Baltic Hub din oraşul polonez Gdansk a anunţat vineri că a fost afectat de întreruperea globală a sistemelor Microsoft şi lucrează pentru a rezolva problema.

„La Baltic Hub ne luptăm cu o întrerupere globală a sistemelor de operare Microsoft, care împiedică funcţionarea terminalului. Lucrăm pentru a rezolva problema. Vă vom informa imediat de îndată ce pana va fi eliminată. Vă rugăm să nu veniţi la terminal”, a transmis Baltic Hub pe site-ul său.

Cel mai mare operator feroviar britanic, afectat de probleme informatice

Cel mai mare operator feroviar din Marea Britanie a anunţat vineri că este afectat de probleme IT care duc la potenţiale anulări de ultim moment, transmite AFP.

„În prezent, întâmpinăm probleme IT extinse în reţeaua noastră”, au anunţat cele patru companii feroviare din grupul Govia Thameslink Railway pe reţelele sociale. „Echipele noastre IT investighează în mod activ pentru a determina cauza principală a problemei”, au explicat ele, adăugând că „potenţiale anulări de ultim moment” sunt de aşteptat, deoarece companiile nu pot accesa anumite sisteme. „(…) sisteme cheie, inclusiv platformele noastre de informare în timp real a clienţilor, sunt, de asemenea, afectate”, se mai menţionează în anunţ, pasagerii fiind îndemnaţi să se informeze înainte de călătorie.

Unele companii aeriene britanice, Bursa de Valori din Londra şi reţeaua de televiziune Sky au raportat întreruperi în operaţiunile lor vineri, notează EFE.

Problemele de pe site-urile online par să aibă legătură cu aplicaţiile Microsoft, a relatat BBC.

Reţeaua Sky nu a putut emite vineri dimineaţă, în timp ce site-ul companiei aeriene low-cost Ryanair a îndemnat pasagerii să sosească pe aeroporturi cu trei ore mai devreme, din cauza unei probleme informatice care nu pot fi controlate.

Probleme în spitalele din Israel

Spitalele şi alte servicii de sănătate din Israel au suferit din cauza unor defecţiuni tehnice vineri, ca urmare a unei probleme informatice globale, a anunţat Ministerul Sănătăţii israelian, informează EFE.

„Se pare că o pană informatică globală având legătură cu compania de securitate informatică Crowdstrike în sistemul de operare Windows al Microsoft a provocat întreruperi la nivel mondial”, a relatat ziarul local Times of Israel.

Serviciul de urgenţă Magen David Adom a informat într-un comunicat că întâmpină dificultăţi în primirea apelurilor la linia sa de telefonie, aşa că a cerut cetăţenilor să contacteze poliţia în caz de urgenţă.

Lor li se alătură Compania Poştală din Israel şi chiar Aeroportul Internaţional Ben Gurion, care a raportat posibile întârzieri ale zborurilor din cauza acestei probleme globale.

În fine, ziarul israelian Haaretz şi-a informat cititorii că aceeaşi problemă a făcut ca serviciile sale pentru clienţi să nu mai funcţioneze.

Direcţia Naţională Cibernetică a Israelului a clarificat într-o declaraţie că aceste probleme tehnice nu sunt consecinţa unui atac cibernetic şi le-a atribuit penei informatice globale.

Probleme în Australia, India şi Hong Kong

În Australia, mass-media, băncile şi companiile de telecomunicaţii au suferit întreruperi, despre care guvernul a spus că par a fi legate de o problemă la firma globală de securitate cibernetică Crowdstrike.

Site-ul web Downdetector a arătat întreruperi la mai multe bănci şi companii de telecomunicaţii.

Contactată vineri de Reuters într-un mesaj telefonic înregistrat, firma americană de software Crowdstrike a declarat că este la curent cu informaţiile referitoare la blocări ale sistemului de operare Windows al Microsoft având legătură cu senzorul său Falcon. Nu există informaţii care să sugereze că întreruperea a fost un incident de securitate cibernetică, a declarat biroul coordonatorului naţional de securitate cibernetică din Australia, Michelle McGuinness, într-o postare pe X.

Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de o sursă de securitate guvernamentală din Regatul Unit, care a declarat pentru Reuters că pana informatică globală nu este tratată ca un act rău intenţionat. Sursa, vorbind sub condiţia anonimatului, a spus că experţii în securitate nu o tratează ca pe o problemă de securitate cibernetică.

Trei companii aeriene indiene au anunţat vineri întreruperi ale sistemelor lor de rezervare, care corespund problemelor tehnice pe scară largă raportate de operatorii de linii aeriene din întreaga lume, informează AFP.

„Sistemele noastre sunt în prezent afectate de o întrerupere a Microsoft”, a declarat operatorul low-cost IndiGo într-o postare pe platforma de socializare X, în timp ce companiile aeriene Akasa Air şi SpiceJet au raportat la rândul lor probleme tehnice.

Aeroportul din Hong Kong a declarat vineri că unele companii aeriene au fost afectate de pana informatică a Microsoft, deoarece probleme tehnice pe scară largă au fost raportate de operatorii de linii aeriene din întreaga lume, informează AFP.

„O pană a Microsoft care a perturbat serviciile companiilor aeriene din întreaga lume afectează unele dintre companiile aeriene de pe Aeroportul Internaţional din Hong Kong”, a declarat autoritatea aeroportuară într-un comunicat, adăugând că operaţiunile de zbor nu au fost afectate.

Cathay Pacific indică pe site-ul său că serviciile de rezervare sunt „indisponibile în prezent”.

Filiala sa HK Express a precizat, la rândul său, că serviciile de check-in şi controalele de securitate au fost şi ele afectate.

„Din cauza unei pene informatice globale (…) sistemele noastre de vânzări online au fost afectate”, precizează compania pe pagina sa de Facebook. HK Express adaugă că a fost forţată să efectueze manual procedurile de înregistrare, site-ul şi aplicaţiile sale fiind, de asemenea, afectate de pana informatică globală.

Microsoft anunţă că ia „măsuri de atenuare”

Gigantul tehnologic Microsoft a declarat vineri că ia „măsuri de atenuare”.

„Serviciile noastre sunt în curs de ameliorare pe măsură ce continuăm să luăm măsuri de atenuare”, a scris compania pe reţeaua de socializare X.

Anunţul intervine pe măsură ce tot mai multe companii la nivel mondial au reclamat probleme tehnice sau întreruperi.

Într-un mesaj intitulat „Degradarea serviciului”, Microsoft afirmă că utilizatorii „s-ar putea să nu poată accesa diverse aplicaţii şi servicii Microsoft 365”.

Compania adaugă că „se mobilizează în continuare pentru a gestiona acest eveniment cu cea mai mare prioritate şi urgenţă, continuând în acelaşi timp să abordeze impactul care persistă pentru aplicaţiile Microsoft 365 rămase care au încă statutul de ‘în stare de degradare'”.

Potrivit Downdetector, un site web care monitorizează întreruperile, încă de joi seară s-au înregistrat vârfuri bruşte privind incidente la diferite site-uri web care includ aplicaţii Microsoft, scrie EFE.

Problemele care au început să fie detectate în Statele Unite s-au răspândit acum în diferite părţi ale lumii, scrie Agerpres.

Microsoft Azure, platforma de cloud computing pentru gestionarea aplicaţiilor şi serviciilor, a confirmat pe reţelele de socializare că au fost semnalate probleme şi că investighează şi lucrează la rezolvarea acestora.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Engie pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețul gazelor lunile următoare
Anunț de la Engie pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețul gazelor lunile următoare
Engie, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație, trimite clienților ale căror contracte sunt pe cale să expire noua oferă cu noul preț. Este valabil doar până la 31 martie....
Premierul slovac, Robert Fico, la Kremlin. Evident, subiectul au fost gazele atât de necesare Slovaciei
Premierul slovac, Robert Fico, la Kremlin. Evident, subiectul au fost gazele atât de necesare Slovaciei
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac Robert Fico la Kremlin, o vizită ...
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei ...