Aviz amatorilor de vacanţe la mare: o parte din autostrada Bucureşti-Constanţa va fi închisă în luna septembrie

Lucrările la tronsonul Drajna-Lehliu, care vor presupune închiderea traficului pe autostrada şi devierea şoferilor pe vechiul drum naţional, vor începe la toamnă.
Economica.net - sâm, 26 mart. 2016, 07:08
Aviz amatorilor de vacanţe la mare: o parte din autostrada Bucureşti-Constanţa va fi închisă în luna septembrie

Reparaţiile la tronsonul Drajna-Lehliu de pe Autostrada Soarelui se vor face în luna septembrie, au declarat, pentru ECONOMICA.NET, oficiali din Compania Naţională de Autostrăzi. „Începem în septembrie lucrările de ranforsare pe tronsonul Lehliu-Drajna. Până atunci, vor mai reparaţii de mai mică amploare, la rosturile de la poduri sau parapeţi, care nu vor afecta foarte mult traficul”, ne-au declarat oficialii Companiei de Autostrăzi.

Precizările sunt necesare în contextul în care CNADNR a emis recent un comunicat în care anunţa că tronsonul Drajna-Lehliu din Autostrada Bucureşti-Constanţa va intra în reparaţii capitale. Cum CNADNR a spus că doar procedura de licitaţie va dura 120 de zile, a apărut temerea că acest tronson va fi închis traficului exact în perioada estivală.

„Reabilitarea acestui tronson este foarte necesară. Având în vedere că procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, am alocat fonduri pentru DRDP Constanţa astfel încât aceasta să înceapă procedura de licitare a proiectului cât mai curând. Cu scuzele de rigoare, cerem înţelegere din partea participanţilor la trafic, însă drumul necesită o intervenţie cât mai rapidă. Ne aşteptăm conform estimărilor noastre ca traficul în perioada estivală să nu fie afectat, dar în momentul în care vom fi gata să lucrăm, împreună cu Poliţia Rutieră vom încerca să găsim soluţia cea mai bună astfel încât traficul rutier să fie cât mai puţin afectat” a declarat directorul general CNADNR, Cătălin Homor, în comunicat.

„Reamintim că tronsonul Drajna-Lehliu a fost dat în folosinţă în anul 2007, durata de viaţă a lucrărilor existente fiind de 6 ani. Costul lucrărilor se ridică la valoarea de aproximativ 46,5 milioane lei, lucrări necesare conform expertizei care constau în frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm şi realizarea straturilor de legătură şi a celui de uzură”, mai spune CNADNR.

În perioada în care vor fi făcute reparaţiile, traficul va fi închis integral pe sectorul menționat, iar șoferii se vor deplasa pe vechiul DN 3A (Lehliu Gară – Drajna Nouă).

Hotelierii se temeau că lucrările la aurostradă vor afecta fluxul de turişti pe litoral

„Deşi suntem conştienţi că lucrări de reparaţii sunt necesare şi ne bucura faptul că acestea sunt efectuate, constatam că nu exista o planificare raţională a exploatării autostrăzii de către CNADNR. Eventualele reabilitări nu au fost corect planificate, analizate şi nu a fost evaluat impactul economic asupra activităţii turistice pe litoral, în sezonul estival”, spun reprezentanţii Federaţiei patronatelor din turismul românesc, într-un comunicat de vineri.

Aceştia se tem că lucrările vor afecta fluxul de turişti către litoral şi, în acest sens, solicită CNADNR să prezinte un calendar al executiilor lucrarilor, din care să rezulte evitarea efectelor economice negative asupra industriei turismului.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...