O parte din banii strânși din taxa pe stâlp ar putea merge către bugetele locale din 2015
‘Este unul din proiectele pe care le vom include în noul buget 2015 – 2016. Deficitul bugetar cuprinde şi bugetul central, dar şi bugetele locale’, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului, după o întâlnire cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul grupului PSD Ilie Sârbu şi vicepremierul Daniel Constantin.
Ponta a precizat că în România există două viziuni economice, respectiv cea a Guvernului şi cea a ACL.
‘Există în România două viziuni. Viziunea pe care noi, USL şi Guvernul, am promovat-o de doi ani şi jumătate, o viziune care a dus la creştere economică. Avem creştere pe primul semestru, faţă de anul trecut, noi locuri de muncă şi mai ales la transferarea sarcinii fiscale de la oameni, pentru că am dat oamenilor salariile, pensiile le-am indexat, către companii. De undeva trebuie asigurate resursele statului. Viziunea domnului Băsescu văd că este acum, mai nou, împărtăşită şi de PDL şi ACL, care spune că România se prăbuşeşte economic, că trebuie să tăiem din nou, să scădem taxele, nu mai ştiu, cota unică, TVA şi să tăiem de la oameni’, a spus Ponta.
De asemenea, Ponta a precizat că va apăra viziunea promovată în ultimii doi ani şi jumătate.
‘Sunt două viziuni diferite. Eu o să apăr viziunea pe care am promovat-o în ultimii doi ani şi jumătate care înseamnă cât mai puţin sarcină pe oameni, pensionari, angajaţi, pe firmele mici, şi asigurarea veniturilor bugetare din alte resurse. ACL e, pe deoparte, de acord cu Traian Băsescu, că economia se prăbuşeşte, pe de altă parte sunt de acord cu noi că stăm bine economic şi putem să reducem CAS. Problema principală este între modelul economic. Ei vor şi vor propune un model economic asemănător cu cel aplicat în 2009, 2010, 2011. Noi am propus şi am susţinut împreună modelul economic al USL. În 2014 nu s-a introdus nicio nouă taxă. Taxele pe care le acuză PNL azi, precum cea pe construcţiile speciale şi acciza, au fost votate în 2013 inclusiv de toţi parlamentarii PNL’, a mai arătat premierul.