O parte dintre clienții Hidroelectrica vor avea prețuri mai mari la energie electrică, de la 1 ianuarie. Cu cât se va scumpi energia pentru fiecare

20 12. 2024
hidroelectrica 7675487

Se disting două situații în care se află clienții casnici ai Hidroelectrica.

Prima este cea a clienților cu un consum de sub 255 kWh lunar. Cu excepția celor din două zone de rețea (Muntenia și Banat) din cele opt, toți clienții plătesc acum prețul maxim plafonat, de 0,80 lei/kWh. Cei din cele două zone, din cauza tarifelor de rețea mai mici, plătesc acum 0,772 lei/kWh, respectiv 0,778 lei/kWh.

Tarifele de transport și distribuție urmează însă să crească, de la 1 ianuare 2025, iar creșterile sunt semnificative în unele cazuri, potrivit noilor proiecte de decizii ale ANRE, noile valori urmând să fie cel mai probabil și cele care se vor aplica de la 1 ianuarie – proiectele sunt acum în dezbatere publică și în teorie mai pot fi modificate. Puteți citi despre noile tarife, pentru fiecare zonă din țară, la acest link:

Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară

Clienții Hidroelectrica cu un consum de maximum 255 kWh lunar din zonele Muntenia și Banat ar uma să plătească, după majorare, pețuri finale de circa 0,84 lei/kWh, dar, cum această valoare este peste plafon, vor plăti prețul maxim plafonat, de 0,80 lei/kWh.

Așadar vor avea o creștere aproximativă de 0,02-0,03 lei/kWh, deci undeva la 7,6 lei la o factură aferentă consumului maxim al acestei tranșe, de 255 kWh. Clienții cu acest consum din celelalte zone de distribuție nu plătesc nimic în plus, pentru că la ei prețul plătit acum este deja cel maxim plafonat la 0,80 lei/kWh, deci creșterea tarifelor de rețea nu îi afectează. Încă.

A doua categorie de clienți este cea cu consum de peste 300 kWh/lunar. Acum, indiferent de zona de rețea din care face parte clientul, prețul final la Hidroelectrica, cel plătit în facturi, este sub cel maxim plafonat, de 1,3 lei/kWh. Pentru toți clienții, el va crește, indiferent de zona de rețea, dar va fi în continuare semnificativ sub nivelul maxim plafonat, de 1,3 lei/kWh.. Să vedem fiecare situație în parte, pe fiecare județ al țării.

Rețele Electrice (Bucuresti, Giurgiu, Ilfov). Prețul actual plătit este de 0,77 lei/kWh. Prețul nou final, care va fi plătit de la 1 ianuarie va fi de 0,84 lei/kWh. Așadar o creștere de 9%.

Rețele Electrice (Arad,Caras-Severin, Hunedoara, Timis). Prețul actual plătit este de aproape  0,78 lei/kWh. Prețul nou, de la 1 ianuarie, va fi, la fel, de 0,84 lei/kWh. Așadar o creștere de 8%.

Rețele Electrice (Calarași, Constanta, Ialomita, Tulcea). Prețul actual plătit este de aproape  0,78 lei/kWh iar cum prețul nou, final, va fi de 0,84 lei/kWh, aici va fi o majorare de 5%, de la 1 ianuarie

DEER (Braila, Buzau, Dambovita, Galati, Prahova, Vrancea). Prețul actual plătit este acum de 0,90 lei/kWh. Prețul nou final va fi de 0,91 lei/kWh, deci va fi o creștere minoră, de doar 1%.

DEER (Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu). Prețul actual plătit este acum de aproape  0,82 lei/kWh. Prețul nou final va fi de 0,92 lei/kWh, așadar creșterea va fi de 11%.

Delgaz Grid (Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui). Prețul final de acum este de aproape 0,85 lei/kWh. Preul nou final va fi de 0,91 lei/kWh. Așadar, clienții Hidroelectrica ce au un consum mare care se află în această zonă re rețea vor plăti mai mult cu aproape 8%.

Calculele au fost făcute pentru prețul curent al energiei active din contractele Hidroelectrica, de 0,283 lei/kWh (componenta Tg inclusă) și au luat în considerare doar noile valori ale tarifelor de transport și distribuție, nu și valoarea certificatelor verzi, a contribuției pentru cogenerare și a accizei, despre care am prezumat că nu se schimbă. La fel, TVA luat în calcul a fost tot cea de 19%. Prețurile au fost rotunjite.

Hidroelectrica a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 3,5 miliarde de lei, în scădere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe segmentul de furnizare, a crescut numărul de clienți casnici, cu 10%, până la 573.000, dar a scăzut semnificativ, cu 17%, până la 28.000, numpărul clienților comerciali – erau 34.000 acum un an.