O persoană din cinci consideră că este ameninţată în online. Una din trei a căzut victimă unei escrocherii

Economica.net
03 10. 2016
photo_cyber_threats_increase_with_the_internet_of_things_26118800

‘Doar un utilizator din cinci (21%) consideră, în prezent, că este ameninţat de ceva în mediul online. În acelaşi timp, aproape o treime dintre utilizatori (29%) au căzut victime unor escrocherii ale infractorilor cibernetici (de exemplu, 8% dintre utilizatori s-au confruntat cu spargerea conturilor, iar 22% – cu infectarea cu malware a dispozitivelor). Cu toate acestea, doar 60% dintre utilizatori au soluţii de securitate instalate pe toate dispozitivele folosite pentru a accesa Internetul’, se arată în document.

Potrivit acestuia, mulţi utilizatori subestimează ameninţările cibernetice chiar şi după ce se confruntă cu ele, iar această atitudine le afectează, inevitabil, siguranţa.

‘Mulţi utilizatori nu se aşteaptă – credem noi – să se confrunte personal cu ameninţări cibernetice, aşa că nu îşi instalează soluţii de securitate pe dispozitive şi se comportă imprudent în mediul online. Acest lucru îi transformă într-o pradă uşoară pentru infractorii cibernetici. 29% dintre utilizatori au fost afectaţi de ameninţări online. Facem apel la toţi utilizatorii să se informeze mai mult şi să adopte o atitudine responsabilă, pentru protecţia lor şi a celor dragi’ a declarat Andrei Mochola, head of consumer business la Kaspersky Lab.

Kaspersky Lab a lansat Kaspersky Cybersecurity Index – primul raport global care măsoară nivelul ameninţărilor cibernetice cu care se confruntă utilizatorii de Internet.