O persoană, trimisă în judecată pentru tentativă de mituire a doi poliţişti cu 20.000 de euro

DNA a trimis în judecată o persoană, acuzată de infracţiuni de crimă organizată, care a încercat să mituiască doi poliţişti judiciarişti pentru a nu consemna într-un proces-verbal informaţii care îi putea agrava situaţia, dar şi pentru a interveni pe lângă un procuror să-i dea o soluţie favorabilă.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 12:38

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a lui Victor Emanuel Bulacu, sub acuzaţiile de dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii august 2010, inculpatul Victor Emanuel Bulacu, în contextul în care era cercetat într-un dosar penal aflat pe rolul DIICOT-Biroul Teritorial Neamţ, le-ar fi promis celor doi ofiţeri de poliţie judiciară desemnaţi să efectueze o percheziţie informatică (denunţători în cauză) câte 10.000 de dolari cu titlu de mită.

În dosarul respectiv, Bulacu avea calitatea de învinuit fiind cercetat pentru infracţiuni de crimă organizată în legătură cu falsificarea instrumentelor electronice de plată şi accesare fără drept a unui sistem informatic. Banii au fost oferiţi pentru ca cei doi ofiţeri să omită să consemneze în procesul verbal de percheziţie informatică mai multe date care i-ar putea agrava situaţia în cadrul dosarului penal.

De asemenea, în aceleaşi împrejurări, inculpatul Victor Emanuel Bulacu i-ar fi promis unuia dintre ofiţeri sume de bani cuprinse între 10.000 şi 15.000 de euro pentru a interveni pe lângă procurorul de caz în scopul obţinerii unei soluţii de netrimitere în judecată sau pentru a fi trimis în judecată mult mai târziu, la o instanţă din judeţul Constanţa, într-o cauză separată.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Neamţ.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Antreprenorii români sunt ''adevăratele modele de creştere'' pe care trebuie să le urmeze economia noastră, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că pentru el şi colegii......
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Un proiect inovator dezvoltat de compania românească TechWave Development și finanțat de inițiativa Next Generation ...
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat vineri că există progrese evidente ...