O «plimbare» prin junglă sau un zbor cu balonul pentru pasionații de adrenalină

Economica.net
10 05. 2015
glob__pamant__africa__terra_15525700

Câți turiști nu visează, cel puțin o dată în viață, la o vacanță în Peru, în jungla amazoniană? Considerată de mulți o „aventură extremă“, jungla se află încă departe de topul „celor mai preferate vacanțe“. Și nu pentru că te-ai putea împotmoli în pericole – așa cum sunt prezentate aceste locuri în filmele documentare -, ci mai degrabă din cauza banilor. Singurul hop pentru turiștii români cu venituri medii îl reprezintă bugetul: un pachet complet, cu tot cu transport, către o astfel de destinație, poate depăși ușor 2.000 de euro.

O scurtă privire pe site-urile agențiilor de turism, unde sunt prezentate cu lux de amănunte tot felul de pachete, unele reduse, altele nu, parcă te îndeamnă, totuși, să faci un efort și să strângi ceva bani pentru un circuit de două săptămâni.

Practic, sumele variază între 1.500 și 3.000 de euro de persoană, pentru 15 zile în Peru, cu plecare peste câteva săptămâni sau câteva luni. În tarif sunt incluse toate taxele de aeroport și asigurarea medicală, cele trei mese într-o zi, precum și unele circuite. Iar Peru nu este singura destinație de acest gen căutată de români.

„Tocmai am revenit dintr-o expediție pe Kilimanjaro (n.r. – Tanzania), unde am ajuns până la 5.500 de metri“, spune Adrian T., un turist român care a plecat în vacanță într-un grup de zece persoane, organizând totul pe cont propriu, fără a apela la o agenție. Cu alte cuvinte, și-a calculat fiecare bănuț și „a vânat“ cele mai bune oferte pentru transport. „De exemplu, am găsit un zbor din Istanbul către Kilimanjaro cu 450 de euro. Dacă aș fi cumpărat din București, aș fi plătit dublu“, oferă el un scurt amănunt. De altfel, Adrian T. este genul de „turist low-cost“ și preferă să-și organizeze singur vacanța, în acest caz economisind aproape 1.000 de euro, decât dacă ar fi cumpărat vacanța printr-o agenție.

 

Mai multe pe Capital.ro