O ploaie de resturi de la o rachetă chineză riscă să cadă pe Pământ în următoarele zile

Resturi de la o rachetă chineză riscă să cadă pe Pământ în următoarele zile după ce aparatul de zbor a fost utilizat pentru lansarea primului dintre cele trei elemente ale noii staţii spaţiale a Chinei, informează miercuri DPA şi EFE.
AGERPRES - mie, 05 mai 2021, 10:46
O ploaie de resturi de la o rachetă chineză riscă să cadă pe Pământ în următoarele zile

Experţi în domeniul spaţial au avertizat asupra unei reintrări ”necontrolate” în atmosfera Pământului a componentei cu o greutate de 20 de tone a vehiculului de lansare.

Designul rachetei Long March 5B ar putea să nu permită secţiunii principale a acesteia să fie dirijată şi să îşi menţină traiectoria pentru a cădea în apă la punct prestabilit.

Astrofizicianul Jonathan McDowell de la Centrul de Astrofizică Harvard & Smithsonian din Cambridge, Statele Unite, a declarat că ”nu ştim unde” va avea loc reintrarea în atmosfera terestră. ”În cel mai rău caz (ar fi) ca un mic accident de avion, dar care se va întinde în linie pe sute de kilometri”, a precizat el pentru DPA.

Nu se ştie câte fragmente vor rămâne după reintrarea în atmosferă, a spus el adăugând însă că vor fi ”suficiente pentru a provoca daune”.

Deoarece treapta principală a rachetei orbitează Pământul la aproximativ fiecare 90 de minute, nu se cunoaşte cu exactitate când şi unde va intra în atmosfera terestră în care va arde parţial.

”Posibilitatea cea mai mare este ca treapta principală să cadă într-un loc nelocuit, precum oceanele Pământului, care acoperă 70% din planetă”, a scris expertul Andrew Jones pe spacenews.com.

”Posibilitatea ca un individ să fie lovit de resturi spaţiale este extrem de mică, estimată odată la 1 din mai multe trilioane”, a precizat el.

Mai multe resturi au căzut în statul vest-african Coasta de Fildeş la doar şase zile după primul zbor al Long March 5B, în mai 2020, deteriorând mai multe case din sate. Au fost cele mai mari resturi care s-au prăbuşit pe Pământ după reintrarea în atmosfera Pământului a laboratorului spaţial american Skylab, în 1979. Agenţia spaţială americană NASA a descris la acea vreme evenimentul ca fiind ”foarte periculos”. Treapta rachetei a zburat peste Statele Unite cu puţin timp înainte de prăbuşire.

McDowell a criticat noua rachetă a Chinei spunând că aceasta nu este conformă cu standardele actuale. Alte ţări care au lansat rachete s-au asigurat că cea mai mare parte a resturilor acestora nu au rămas pe orbită, ci au fost plasate pe o traiectorie prestabilită pentru a se prăbuşi în apă.

”În ceea ce priveşte Long March 5B… China nu a avut niciuna dintre aceste abordări, a proiectat treapta principală doar pentru a rămâne pe orbită şi pentru a reintra într-un loc aleatoriu o săptămână mai târziu”, a spus el precizând că ”această abordare de proiectare este neglijentă în comparaţie cu actualele standarde ale altor state”.

Racheta a lansat cu succes joia trecută modulul central Tianhe (”armonie celestă”), cu o greutate de 22 de tone, al staţiei spaţiale. Evenimentul a marcat începutul construcţiei propriei staţii spaţiale a Chinei.

Misiuni ulterioare ale Long March 5B sunt planificate pentru construcţia staţiei, cel puţin alte două module de 22 de tone urmând să fie lansate în spaţiu şi conectate între ele.

Staţia spaţială urmează să fie finalizată ”în jurul anului 2022” şi va primi numele Tiangong (”palat celest”).

Dacă Staţia Spaţială Internaţională (ISS), depăşită din punct de vedere tehnic, încetează să funcţioneze, conform planificării, în următorii ani, China va fi singura naţiune ca va opera un avanpost permanent în spaţiu.

Pentagonul monitorizează racheta chineză care este scăpată de sub control şi care ar putea reintra în atmosfera terestră în acest weekend, notează EFE.

Long March 5B ar urma să intre în atmosfera Pământului ”în jurul datei de 8 mai”, potrivit media americane care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, Mike Howard, care a declarat că traiectoria rachetei este monitorizată de Comandamentul Spaţial al Statelor Unite.

”Punctul exact de intrare al rachetei în atmosfera Pământului” nu poate fi identificat decât cu câteva ore înainte, a spus Howard.

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...