O primărie dintr-o comună hunedoreană, aproape de faliment

16 11. 2011

Rând pe rând, de la primăria hunedoreană Brănişca au plecat aproape jumătate din angajati. Oamenii au ales să muncească în alta parte, pentru salarii mai motivante. Casiera de la primărie, care nu câştiga mai mult de 500 de lei pe lună, a plecat. Din acelaşi motiv al salariilor care nu depăşeau 500 – 600 de lei au plecat specialistul de la cadastru, şoferul şi asistentul social.

„La asistenţă socială nu mai lucrează nimeni. Ne afectează acest lucru, pentru că în permanenţă avem dosare pentru alocaţii, încălzire, anchete sociale. Suntem în urmă cu toate lucrările”, a spus primarul din Brănişca, Teodor Lazăr.

Cea mai grea pierdere pare, însă, cea a şoferului primariei, singurul care putea conduce utilajele de deszăpezire, tractoarele şi microbuzul instituţiei.

Confruntat cu această situaţie, edilul susţine că se gândeste sa-si dea şi el demisia şi să pună lacăt pe primărie. „Am anunţat că o sa plec, am discutat şi în consiliu ce este mai bine. Cred că asta voi face, serviciul public este oprit. Probabil la următoarea guvernare o să îmi depun iar candidatura. Dacă mai câştigă acest Guvern, atunci o să demisionez din nou”, a mai spus primarul.