O revelație de la Dorohoi pentru Bursa din București. Fabrica de confecții vrea pe piața principală

07 09. 2012
dorohoi_primaria_84072400

Conted Dorohoi (simbol bursier CNTE) este una dintre puţinele companii de pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care şi-au asumat rigorile de transparenţă şi de performanţă financiară necesară pentru prezenţa pe piaţa principală.

Opţiunea firmei din nordul Moldovei confirmă aprecierea administratorilor de investiții, potrivit căreia  Bursa ar trebui să încurajeze cererea de servici de intermediere venită de la companiile mijlocii, care  pot lua uşor 10 milioane de euro la bursă. Aceasta ar fi o variantă de dezvoltare a BVB, dincolo de marile listări de ale companiilor de stat.

Firma este controlată de Manole Popa,  preşedintele consiliului de adminitraţie, care are peste 25% din acţiuni, şi administratorul Nelu Pujina (peste 20%),  doi ingineri textilişti, cu experienţă în domeniu de peste 30 de ani şi de aproape 20 de ani la conduicerea companiei. Alte peste 9% din acţiuni aparţin unui alt membru al CA, economista Valeria Negreanu.

Conted Dorohoi este o companie cu afaceri de 18,6 milioane de lei (anul trecut), din care a obţinut un profit de 2,28 milioane de lei, distribuite integral ca dividende. Cu un dividend brut de 9,52 lei/acţiune, acţiunea CNTE a oferit unul dintre cele mai mari randamente, de  28% din preţul titlurilor de la începutul anului.

Politica de dividende generoase, aplicată din 2009, a atras atenţia investitorilor. De atunci  Conted a dat acţionarilor dividende de peste 4,5 milioane de lei.

Jumătate din vânzări este absorbită de export. Principalii parteneri externi sunt  firme cu renume din Franţa, Italia şi alte ţări comunitare, precum HMD, care lucrează pentru Jules, Drvred, Celia, Zara, Sandro, Olly Gan, sau firma Again, care aduce comenzi pentru Esprit, Patrizia Repe, potrivit Alinei Popa, director general al companiei, citată de Bursa.

Cea mai mare pondere în cifra de afaceri o au sacourile pentru bărbaţi şi femei (53%), urmate de pantalonii pentru bărbaţi şi femei (18%), paltoane bărbaţi şi femei (11%), costume bărbaţi (5%), jachete (1%).

Compania valorează peste 11 milioane de lei la BVB.