La licitaţia „Hollywood Legends”, organizată de casa Julien’s Auctions, va fi scoasă la vânzare şi o pereche de cercei cu perle pe care artista americană i-a purtat în acelaşi film, informează Detroit Free Press.
În cadrul aceleiaşi licitaţii vor fi scoase la vânzare un baston al lui Charlie Chaplin, o haină purtată de Clark Gable în filmul „Pe aripile vântului” şi toiagul purtat de Charlton Heston în filmul „Cele zece porunci”.
Rochia purtată de Whitney Houston are un preţ estimativ de 1.000 de dolari, dar ar putea fi vândută pentru o sumă mult mai mare. O vestă purtată de Houston în acelaşi film este estimată la 400 de dolari, iar perechea de cercei din perle false ar putea fi achiziţionată pentru 600 de dolari.
Licitaţia va fi organizată de casa Julien’s Auctions în perioada 31 martie – 1 aprilie la Los Angeles. Obiectele scoase la vânzare vor fi prezentate într-o expoziţie specială, deschisă gratuit, la sediul din Beverly Hills al acestei case.
Whitney Houston a murit pe 11 februarie la vârsta de 48 de ani. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada din camera ei de hotel din Los Angeles. Autorităţile americane nu au anunţat deocamdată cauza decesului.
Pe parcursul unei cariere de peste 30 de ani, în care a devenit una dintre cele mai admirate şi mai influente cântăreţe din lume, Whitney Houston a câştigat, printre altele, şase premii Grammy, 30 Billboard Awards şi 22 American Music Awards. Succesul de pe scenă a început însă, în anii 1990, să fie umbrit de tot mai multe probleme în viaţa personală. În ultimii zece ani, viaţa cântăreţei a fost dominată de abuzul de droguri şi încercări eşuate de a se trata în clinicile specializate contra dependenţei.
Cântăreaţa a fost înmormântată duminică, lângă locul de veci al tatălui ei, în cimitirul Fairview din Westfield, în cadrul unei ceremonii private.