Românca Mica Ertegun, văduva lui Ahmet Ertegun, a vorbit într-un interviu pentru cotidianul britanic The Telegraph despre cea mai mare donaţie oferită vreodată Universităţii Oxford – 26 de milioane lire sterline.
„Vă puteţi imagina? Ahmet era turc. Eu sunt româncă. Cred ca pe măsură ce amestecăm naţionalităţile, cu atât obţinem rezultate mai bune”, spune Mica Ertegun.
Programul de burse în domeniul umanist „Mica şi Ahmet Ertegun” le va da studenţilor din toată lumea şansa de a studia subiecte ca literatura, istoria, muzica, istoria artei, studii asiatice, studiul Orientului Mijlociu şi arheologie.
Pentru început vor fi instituite 15 burse, urmând să se ajungă la 35 de burse anual.
„Pentru Ahmet şi pentru mine, una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii a fost studiul istoriei, muzicii, limbilor străine, literaturii, artei şi arheologiei”, a declarat Mica Ertegun.
„În aceste vremuri, când există atâta tulburare în lume, cred că este extrem de important să încurajăm acele lucruri care transcend timpurile, care leagă oamenii din toate culturile şi îmbogăţesc capacitatea oamenilor de a se întelege şi de a face lumea un loc mai bun”, a mai spus aceasta.
Donaţia este cea mai mare acordată vreodată facultăţii de ştiinţe umaniste de la Oxford şi una din cele mai mari din istoria universităţii.