O româncă rănită în atentatul din Londra este în stare gravă

Economica.net
23 03. 2017
atentat_londra_857667_38170000

Potrivit sursei citate, imediat după producerea incidentului şi transferul cetăţenilor români la spital pentru îngrijiri, un reprezentant al Celulei de Criză constituită la nivelul misiunii diplomatice a României la Londra s-a deplasat, de îndată ce a fost posibil, la unitatea medicală în vederea obţinerii unor informaţii actualizate cu privire la starea de sănătate a victimelor şi pentru a acorda asistenţă consulară.

‘Menţionăm că una dintre cele 2 persoane de cetăţenie română rănite se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită uşor în urma incidentului, a fost externată.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord menţine permanent legătura atât cu familia persoanei aflate în stare gravă, cât şi cu cetăţeanul român care a fost externat. Misiunea diplomatică continuă monitorizarea cazului, menţinând legătura cu unitatea medicală, familia persoanei rănite, precum şi cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări’, se arată în comunicatul de presă.

Conform MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833 ; 44 20 76036694 ; 44 20 76025193, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

 Potrivit ambasadorului român la Londra, Dan Mihalache, este vorba de un cuplu de tineri turişti care se aflau pe podul Westminster, când atacatorul a intrat cu maşina în mulţime.

Femeia, care se află în stare critică, a fost practic aruncată de pe pod în Tamisa. Tânărul are o fractură la picior. Ce doi urmau să sărbătorească mâine ziua de naştere a unuia dintre ei, potrivit Gândul.