O stradă din Timişoara va purta numele jurnalistului Mile Cărpenişan
Comisia de denumire străzi din cadrul Primăriei Timişoara a decis, joi, atribuirea numelui jurnalistului Mile Cărpenişan unei străzi din sudul munuicipiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şedinţa comisiei a fost condusă de viceprimarul Sorin Grindeanu care, după adoptarea deciziei, a demisionat din funcţia de viceprimar şi de consilier local, întrucât a fost ales deputat la scrutinul din 9 decembrie.
„Mile Cărpenişan a fost un jurnalist care a făcut cinste Timişoarei. Strada care va purta numele lui se află în Colegiul electoral 2 din Timişoara, în care am fost ales ca deputat”, a declarat Sorin Grindeanu corespondentului MEDIAFAX.
Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan a murit în martie 2010 la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde era internat de o săptămână, în comă.
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat post mortem pe jurnalistul Mile Cărpenişan cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Totodată, jurnalistul Mile Cărpenişan a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent, în semn de înaltă apreciere a contribuţiei la creşterea prestigiului Armatei României, prin informarea onestă şi oportună a opiniei publice despre faptele de arme ale militarilor.
De asemenea, Consiliul Local Timişoara aprobase acordarea, post-mortem, a titlului de cetăţean de onoare jurnalistului Mile Cărpenişan.
Mile Cărpenişan avea 34 de ani şi era căsătorit. El a fost, timp de peste zece ani, corespondent al Antena 1, realizând numeroase reportaje din zonele de război pentru acest post, dar şi pentru Antena 3. În 2008, Cărpenişan a încheiat colaborarea cu posturile Antena 1 şi 3, devenind freelancer.