O suburbie din Beijing, izolată după înregistrarea a şase cazuri de COVID-19

Beijingul a anunţat miercuri izolarea strictă a cinci reşedinţe din Daxing, o suburbie din sudul capitalei, după înregistrarea câtorva cazuri de COVID-19, într-un moment în care China luptă cu mai multe focare restrânse de infecţie, informează AFP.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 08:26
O suburbie din Beijing, izolată după înregistrarea a şase cazuri de COVID-19

Măsurile de izolare vizează câteva zeci de mii de persoane, o mică parte din cei 21 de milioane de locuitori ai capitalei, unde situaţia epidemică rămâne în mare parte sub control.

Măsura a fost luată după ce Ministerul Sănătăţii din China a anunţat miercuri 103 noi cazuri de COVID-19 în China, dintre care şapte la Beijing (şase din Daxing).

Autorităţile au făcut apel la toţi cei 1,6 milioane de locuitori din Daxing să rămână acasă şi să evite aglomeraţia. De asemenea, acestora li se interzice să iasă din capitală – a cărei dimensiune este echivalentă cu jumătate din Belgia.

Persoanele care doresc să părăsească Beijingul trebuie să solicite o autorizaţie specială şi să prezinte un test negativ pentru noul coronavirus, efectuat în ultimele trei zile, au precizat autorităţile locale.

Adunările de peste 50 de persoane sunt interzise provizoriu în Daxing, ceremoniile de nuntă trebuie amânate, iar elevii de la grădiniţă până la gimnaziu trebuie să rămână acasă.

Districtul găzduieşte unul dintre cele două aeroporturi internaţionale ale oraşului. În prezent, acesta nu este vizat de restricţii.

China a reuşit în mare măsură să limiteze epidemia de COVID-19 încă din primăvara anului 2020, însă autorităţile au raportat câteva sute de pacienţi în ultimele săptămâni în nordul şi nord-estul ţării.

Cifrele sunt disproporţionate prin comparaţie cu cele înregistrate în Europa şi în Statele Unite, autorităţile reacţionând rapid prin impunerea unor măsuri obligatorii de carantină, de izolare şi de testare în masă.

Aceste focare înregistrate în provinciile Hebei (nord), Jilin şi Heilongjiang (nord-est) îngrijorează autorităţile pe măsură ce se apropie perioada de vacanţă de Anul Nou Chinezesc (11-17 februarie). De obicei, sărbătoarea conduce la afluxuri masive de persoane care revin în zonele de origine pentru a petrece vacanţa, cea mai importantă din an în această ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Sinteza a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanțare prin PNRR pentru construirea unei fabrici noi la Oradea de producție, testare și reciclare a electroliţilor
Compania Sinteza a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanțare prin PNRR pentru construirea unei fabrici noi ...
Sinteza S.A. a semnat vineri cu Ministerul Energiei un contract de finanţare, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare......
Wizz Air rămâne singurul operator la Brașov, al cincilea aeroport din România unde nu are concurență. CJ promite să aducă și Ryanair
Wizz Air rămâne singurul operator la Brașov, al cincilea aeroport din România unde nu are concurență. CJ promite să ...
Compania aeriană Wizz Air rămâne singurul operator pe aeroportul din Brașov, acolo unde autoritățile au investit 140 ...
China impune sancțiuni împotriva a șapte companii americane, după ce Biden a aprobat acordarea unui ajutor nou pentru Taiwan
China impune sancțiuni împotriva a șapte companii americane, după ce Biden a aprobat acordarea unui ajutor nou pentru ...
China a anunţat vineri sancţiuni împotriva a şapte companii americane după ce Washingtonul a aprobat un nou pachet de ...
Constructorul turc de drone Baykar a cumpărat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, aflată sub controlul Guvernului de la Roma
Constructorul turc de drone Baykar a cumpărat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, aflată sub ...
Producătorul turc de drone Baykar a achiziţionat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, a anunţat ...