O televiziune germană susţine că a existat o închisoare CIA în România

După 11 septembrie 2001, României a fost acuzată în repetate rânduri că ar fi permis interogarea şi torturarea suspecţilor de terorism pe teritoriul său, în centre secrete ale CIA. Niciodată nu au fost prezentate probe, iar oficialităţile de la Bucureşti au negat cu vehemenţă.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 16:04

De această dată, televiziunea germană ZDF pregăteşte difuzarea unui reportaj prin care încearcă să acrediteze ideea că una dintre închisorile secrete ale CIA ar fi funcţionat pe strada Mureş din Bucureşti.

Scandalul presupusei închisori secrete a CIA din România e gata să izbucnească din nou. Potrivit jurnaliştilor de la televiziunea germană ZDF, sediul închisorii cu numele de cod „Britelite” (citeşte BRAIT LAIT) ar fi fost, din 2003 şi până la jumătatea lui 2005, în clădirea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat din sectorul 1 al Capitalei. Echipa de jurnalişti germani a fost săptămâna trecută la Bucureşti şi a stat de vorbă cu un director adjunct al ORNISS.

„Au realizat, de fapt, un interviu privind rolul şi activitatea instituţiei în colaborarea cu NATO, de la înfiinţarea sa, în 2003, până în prezent. În cadrul interviului, reporterii NU au făcut nicio referire la o închisoare secretă a CIA în România”, a precizat purtătorul de cuvânt al ORNISS, Simona Cap-Alb.

Jurnaliştii germani l-au contactat ulterior şi pe senatorul Theodor Meleşcanu, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat.

„Mi-au spus că deţin informaţii, furnizate de o serie de surse, cum că ar fi existat o închisoare secretă a CIA la Bucureşti şi că ea ar fi funcţionat în actualul sediu al ORNISS. Nu mi-au prezentat probe (…) Le-am spus că sunt deschis ca, în cazul în care apar dovezi, să solicit o redeschidere a anchetei”, a declarat Meleşcanu pentru „Adevărul„.

România a fost indicată ca fiind una dintre ţările ce ar fi găzduit închisori CIA încă din anul 2005, după o anchetă în acest sens. Acest fapt a fost negat sistematic de autorităţile din Bucureşti. Avioanele-închisori, presupusa închisoare secretă din baza Kogălniceanu, BRITE LITE (citeşte BRAIT LAIT), o închisoare a CIA care ar fi funcţionat pe o stradă aglomerată în plin centrul Bucureştiului au fost vehiculate ca posibile locaţii ale centrelor secrete de detenţie.

Te-ar mai putea interesa și
Măsurile prevăzute în ”ordonanţa trenuleţ” vor avea un impact de peste 133 miliarde lei, în 2025
Măsurile prevăzute în ”ordonanţa trenuleţ” vor avea un impact de peste 133 miliarde lei, în 2025
Impactul financiar al măsurilor prevăzute în "ordonanţa trenuleţ" va fi de 133,37 miliarde lei, în 2025, conform Notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele......
Alocațiile pentru copii nu mai cresc de la 1 ianuarie
Alocațiile pentru copii nu mai cresc de la 1 ianuarie
Majorarea alocației de stat pentru copii, care ar fi trebuit să aibă loc de la începutul anului viitor, nu va mai fi ...
Un nou accident aviatic: un avion a luat foc la aterizare, în Canada
Un nou accident aviatic: un avion a luat foc la aterizare, în Canada
Aeroportul  din Halifax, Canada, a fost închis temporar sâmbătă seară, după ce un avion a avut o problemă la aterizare, ...
Scade la jumătate plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 1 ianuarie 2025. O nouă reducere va avea loc și în 2026
Scade la jumătate plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 1 ianuarie 2025. O nouă reducere va avea loc și ...
Proiectul ordonanței “trenuleț”, publicat de Ministerul Finanțelor, reduce la jumătate plafonul de venit până la ...