O treime din populaţia de la sat deţine un cont bancar. Mulţi au avut card, dar nu mai vor – studiu

Economica.net
14 11. 2016
american_express_89024_640_43403500

‘În România, puţin peste o treime din mediul rural este inclusă financiar, având acces la servici financiare de bază precum un cont bancar. Astfel, 85% dintre adulţii din mediul urban mare şi metropolă, 78% din urbanul mic şi doar 35% din rural, au un cont bancar’, reiese din studiul realizate de Brandberry la comanda NOCASH.

Mai mult, în mediul rural se remarcă şi un abandon accentuat în materie de produse bancare.

‘Datele cercetării relevă faptul că un sfert dintre cei care au declarat că nu deţin un cont bancar spun că au avut dar, din diverse motive, au renunţat la el. Situaţia ‘abandonului’ de servicii financiar-bancare este mai pronunţată pentru populaţia din mediul rural. Potrivit rezultatelor obţinute, 80% dintre cei care locuiesc în rural, şi au avut card, nu doresc să-şi mai facă unul nou’, spre deosebire de 80% dintre cei din urban care vor să-şi deschidă un nou cont de card, se mai arată în analiza citată.

O altă concluzie a cercetării de piaţă este că peste 50% dintre respondenţii de la oraş îşi primesc salariul pe card, faţă de doar 23% dintre cei de la sat. Cu toate acestea, 95% din populaţie utilizează numerarul des şi foarte des.

Pe de altă parte, conform realizatorilor studiului, anul 2015 a fost primul în care numărul de tranzacţii de plăţi la comercianţi a depăşit numărul tranzacţiilor de retragere numerar la ATM-uri.

Cercetarea de piaţă consemnează faptul că această performanţă s-a obţinut în condiţiile în care doar unul din cinci posesori de card face plăţi.

‘Aşadar, 80% dintre cei care au card îl folosesc preponderent pentru a retrage numerar şi a face plăţi cu numerar, faţă de doar 20% proporţia celor care fac plăţi preponderent cu card’, se subliniază în studiu.

O notă interesantă este apetitul în creştere al românilor pentru comerţul electronic, notează realizatorii studiului. În primele nouă luni din acest an, 20% dintre respondenţi au făcut cumpărături din magazinele online româneşti şi 6% din magazinele online din afara ţării.

În ceea ce priveşte viitorul, 23% dintre respondenţi consideră că plata în numerar va înceta să mai fie majoritară pentru cumpărăturile uzuale într-un interval de 5-10 ani, în timp ce aproape 30% consideră că numerarul va rămâne majoritar şi nu va dispărea niciodată.

‘Românii au parcurs un drum lung, dar saltul este semnificativ. În urma cu 20 de ani se şoptea PIN-ul la ATM, iar cardul era aruncat la coşul de chitanţe de lângă bancomat după ce se făcea retragerea. Astăzi, milioane de români fac plăţi online, iar hipermarcheturile au început deja să introducă posibilitatea de plată cu mobilul a cumpărăturilor. La începutul anilor 2000, tot ele au dat startul dezvoltării pieţei odată cu acceptarea la plată a cardurilor. Acum intrăm într-o nouă etapă: cea a plăţilor mobile, în care cardul ‘dispare’ în smartphone’, a declarat Sergiu Cone, director general NO CASH Capital Consult.

Studiul a fost realizat în perioada 10-21 Octombrie 2016, prin interviuri faţă-în-faţă la domiciliul respondenţilor (urban mare, mic, mediu şi rural), pe un eşantion de 1.091 persoane de 18 ani şi peste. Marja de eroare maximală este de ±2,9%.