O treime dintre fabricile de anvelope din Germania se închid – sindicat german
Conform IG BCE, sindicatul a elaborat o așa-numită „Declarație de la Kassel” în care atrage atenția autorităților că o treime din fabricile de anvelope din Germania riscă să fie închise.
Mai exact, patru dintre cele 12 fabrici producătoare de anvelope se află deja în procedură de oprire a producției. Oficialii sindicatului menționează că Michelin a anunțat încă din toamnă că va închide fabricile sale din Karlsruhe și Trier până la sfârșitul lui 2025 și că va întrerupe producția de anvelope pentru camioane și pe cea de produse semifinite din Homburg (Saarland). De asemenea, același producător de anvelope plănuiește să mute un centru de servicii din Karlsruhe în Polonia. Reducerile, care vor afecta peste 1.500 de locuri de muncă, sunt justificate, după cu susține sindicatul citând oficiali Michelin, de concurența low-cost din Asia.
De asemenea, compania americană Goodyear intenționează să întrerupă treptat producția de anvelope în Fürstenwalde (Brandenburg) până la sfârșitul anului 2027 și să închidă fabrica din Fulda în 2025. Acest lucru va afecta aproximativ 1.800 de locuri de muncă. Iar Continental a anunțat deja, încă din 2020, închiderea unei fabrici din Aachen.
În acest context, puternicul sindicat german care reunește consilii ale angajaților din industria chimică, producția de energie și minerit arată în documentul publicat pe 8 martie că măcar o parte dintre cei 3.300 de angajați care își vor pierde locurile de muncă ar fi putut rămâne în activitate dacă autoritățile ar înțelege mai bine problemele și ar căuta soluții.
„Încă se pot câștiga bani frumoși cu anvelopele fabricate în Germania. Există aici atât muncitori calificați cât și experiența necesară”, a declarat Francesco Grioli, membru al consiliului de administrație al IG BCE, pentru agenția germană de presă dpa. În opinia sa, planurile de reducere a cheltuielilor de la Michelin și Goodyear sunt greu de înțeles.
De asemenea, prin „Declarației de la Kassel”, IG BCE solicită o cooperare mai strânsă a autorităților cu industria pentru a crește eficiența. Sindicaliștii arată că una dintre fabricile aflate în pericol de închidere, cea a Goodyear din Fürstenwalde, este foarte aproape de uzina Tesla din Grünheide, ea reprezentând o „opțiune ideală pentru livrări eficiente «just-in-time»”. În schimb, la Grünheide sunt aduse anvelope „din toată lumea”, susține Grioli.
Există, de asemenea, oportunități de cooperare are nu sunt exploatate între industriile de anvelope și automobile în domeniul cercetării și dezvoltării. „Electrificarea necesită anvelope diferite (n.n. – deși unii producători de anvelope susțin că această informație este falsă). Trebuie să discutăm asta cu producătorii de echipamente originale de aici”, a declarat oficialul IG BCE arătând și că Germania, cu fabricile sale de anvelope, s-ar putea afla în fruntea cercetării și dezvoltării în domeniul anvelopelor.
Culmea, deși Francesco Grioli solicită creșterea investițiilor în cercetare-dezvoltare, majoritatea producătorilor de anvelope au deja mari centre de cercetare în Germania, problema aflându-se mai degrabă în zona costurilor de producție, decât în cea a dezvoltării de noi produse.
De altfel, țintind tocmai costurile asociate producției de anvelope, chiar IG BCE a solicitat Guvernului german să asigure prețuri competitive pentru energie și să găsească soluții de blocare a accesului anvelopelor din Asia pe piața UE la prețuri de dumping.