O treime dintre români preferă să îşi ţină banii acasă pentru că nu au încredere în bănci

Economica.net
02 06. 2014
lei_noi_11701000_29286500

‘Un procent de 35% dintre intervievaţi afirmă că preferă să-şi ţină economiile acasă, pentru că nu au încredere în bănci, comparativ cu 25% care erau de acord cu această afirmaţie în 2006. Un procent de 34% dintre românii de la oraş afirmă că folosesc băncile pentru depozite, pentru că au încredere, în scădere faţă de 2006, când 43% făceau această afirmaţie’, se arată în studiul citat.

Aproximativ 55% dintre români au astăzi încredere doar în băncile mari, arată studiul menţionat, faţă de 71% cât era procentul în anul 2006.

În acelaşi timp, peste 70% dintre români consideră că băncile sunt interesate mai degrabă de beneficiile pe care le pot avea de la clienţi. Potrivit studiului, 37% declară că apelează la împrumuturile de la bănci dacă nu reuşesc să facă rost de bani şi 24% afirmă că banca îi ajută în ceea ce vor să facă.

‘În perioada măsurată, percepţia românilor a rămas constantă în ceea ce priveşte economisirea banilor: 60% cred că este important să economiseşti bani în fiecare lună, în timp ce doar 28% reuşesc să facă acest lucru’, se mai arată în documentul citat.

Studiul SNA mai relevă că, la nivel de tendinţă de piaţă, numărul deţinătorilor de credite pentru bunuri de consum şi pentru cumpărarea de maşini a scăzut. În 2011, 12% dintre români deţineau cel puţin un credit de consum, iar acum procentul a scăzut la 9%.

‘De asemenea, românii rămân circumspecţi în achiziţionarea de noi credite. Intenţia de achiziţie pentru acest an este la o treime faţă de 2006, în special în cazul creditelor pentru achiziţionarea unei maşini, a unui teren sau a creditelor pentru nevoi personale’, mai reiese din studiu. Cea mai mare scădere se înregistrează la nivelul intenţie de a lua un credit pentru maşină, 1,5% faţă de 5,1% în 2006.

În plus, românii au devenit mai atenţi la comisioanele bancare.
‘Comparativ cu 2006, când 7% dintre români acordau atenţie acestui aspect, astăzi 11% dintre români îl consideră important’, potrivit studiului citat. Astfel, comisioanele reprezintă al doilea cel mai important criteriu pentru alegerea băncii la care urmează să-şi deschidă un depozit, iar primul rămâne dobânda. 22% din populaţie consideră acum că dobânzile oferite la crearea unui depozit sunt cele mai importante, comparativ cu 33% în 2006. Din studiu mai reiese că numărul creditelor deţinute de populaţie a scăzut accelerat, însă o creştere se remarcă în zona conturilor curente şi a numărului de persoane care primesc salariul pe card.

‘În prezent, 29,8% dintre români deţin un cont curent în lei, iar 25,5% îşi încasează salariul pe card’, potrivit studiului.

Tendinţele acoperă perioada 2006-2013, participanţii la studiu fiind locuitori din mediul urban cu vârsta cuprinsă între 14 şi 64 de ani. Marja de eroare este de +/-0,8%.