O vară de poveste: Noua colecţie Elie Saab ne încântă cu pasteluri şi delicateţe GALERIE FOTO

Economica.net
26 01. 2012

Colecţia este alcătuită, aproape în întregime, din rochii lungi, delicate, pictate cu pasteluri. În timp ce alte colecţii ale sezonului au avut culoarea verde din plin, Elie Saab a optat pentru o paletă întreagă de culori pastelate, de la roz, bleu sau piersică, până la galben, verde şi gri.

Elie Saab a mărturisit la sfârşitul prezentării de modă că şi-a găsit inspiraţia în poveştile cu zâne.

„În această colecţie m-am gândit la o prinţesă foarte modernă, m-am gândit la poveştile cu zâne la care visează toate fetele, speră să vă placă. În legătură cu culorile, m-am gândit la culori pale, dar care să fascineze”, a spus designerul libanez.