Oamenii care au pe mână peste 10.000 de miliarde de euro se strâng la Bucureşti

La Bucureşti va avea loc, în iunie 2014, reuniunea anuală a Asociaţiei Europene a Administratorilor de Fonduri de investiţii (EFAMA). Asociaţia reprezintă interesele firmelor de investiţii şi a peste 36.000 de fonduri de investiţii mutuale din 26 de ţări europene, cu active de peste 7,7 trilioane de euro, printre care şi cele din România.
Adrian N. Ionescu - joi, 26 ian. 2012, 13:33

Acestora li se adaugă alte peste 17.000 de fonduri de investiţii, administrate de membrii EFAMA , cu o avere netă de 2,2 trilioane de euro.

 

Administratorii români de investiţii, grupaţi în asociaţia autohtonă AAF, membră a EFAMA, au reuşit să convingă organizaţia paneuropeană argumentând cu progresele din ultima vreme. Numărul de investitori au crescut cu 160% în ultimi trei ani, până la aproape 234.000, iar activele nete administrate în fondurile de investiţii mutuale din România au sporit de 8,4 ori, până la 7,86 miliarde de lei. Fără fondurile străine vândute la noi, cele excluiv româneşti aveau active de 6,78 miliarde de lei (1,57 miliarde de euro) la 31 decembrie.

 

Pe de altă parte, firmele grupate în AAF (Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România) au devenit foarte active şi la nivel regional prin vocea acesteia. „Piaţa de la noi nu are încă anvergura necesară pentru ca Europa să reacţioneze imediat la ceea ce spunem şi de aceea am lansat o iniţiativă de reprezentare regională, sub egida EFAMA, care grupează 9 ţări central şi est europene“, a spus Dragos Neacşu, preşedintele AAF.

 

Valoarea activelor nete ale fondurilor mutuale româneşti abia a juns la 1% din PIB, în vreme ce media regională este cde circa 4%.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...