Oamenii de afaceri din AOAR cer guvernului Cioloş să elaboreze un proiect de buget pe 2017
„Motivaţia specială ce justifică această cerere din partea mediului de afaceri, o constituie anul electoral 2016 şi numeroasele iniţiative legislative şi decizii guvernamentale, toate afectând semnificativ bugetul începând chiar cu anul 2016 o dovadă incontestabilă o constituie, în acest sens, prima rectificare bugetară din luna august 2016. Rectificarea din luna august a trebuit să bugeteze sumele suplimentare necesare creşterii unor categorii de salarii din sectorul bugetar, plata sumelor suplimentare pentru noi categorii de pensii ‘speciale’, cu ignorarea greu de acceptat a principiului contributivităţii ce ar trebui să stea la baza tuturor pensiilor din România. Guvernul anunţă şi solicită politicienilor, timid şi fără a oferi analize competente, noi modificări ale Codului Fiscal în sensul păstrării unor taxe şi impozite prevăzute a fi eliminate de la 1 ianuarie 2017 sau reducerea cotei de TVA de la 20% la 19%”, se arată într-un comunicat al AOAR, remis luni AGERPRES.
În context, Asociaţia oamenilor de afaceri solicită intervenţia publică imediată a Curţii de Conturi şi a Consiliului Fiscal pentru a evalua în timp real toate propunerile parlamentarilor actuali, urmând ca, ulterior, să facă publice în mod repetat şi utilizând toată gama de mijloace de informare, concluziile lor, pentru a ajuta astfel cetăţenii obişnuiţi să facă diferenţa între poveşti cu urmări grave şi posibilităţile actuale oferite de bugetul de stat.
‘AOAR atrage atenţia asupra marilor incertitudini economice ce persistă atât în economia europeană şi mondială, România urmând a resimţi urmările acestora, astfel încât, conduita bugetară din anul 2017 va fi de o importanţă deosebită. AOAR reaminteşte reprezentanţilor partidelor că viitorului Parlament îi revine rolul de a discuta, modifica şi aproba viitorul buget, iar discuţiile publice, ocazionate de propunerea de buget, inclusiv în campania electorală, vor permite acestuia o aprobare mai rapidă şi mai aproape de cerinţele societăţii’, se mai arată în comunicat.
La sfârşitul lunii trecute, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a anunţat într-o emisiune TV că, potrivit legislaţiei în vigoare pentru anii electorali, bugetul pe 2017 va fi întocmit de viitorul Guvern.