Oamenii de afaceri germani vor ca Merkel să rămână cancelar şi după alegerile federale de duminică
Sondajele recente arată că niciunul dintre cele mai mari două partide – Uniunea Creştin Democrată şi Partidul Social Democrat – nu va obţine suficiente voturi pentru a putea forma guvernul, ceea ce face probabilă formarea unei coaliţii.
Mulţi dintre şefii companiilor din Germania consideră că Merkel, pe care o văd ca fiind candidatul dispus să susţină cel mai mult mediul de afaceri, a abordat în campanie subiecte de stânga doar pentru că au devenit mize electorale. Printre acestea se află reglementări pentru sectorul financiar şi controlul preţurilor la chirii. În cazul ambelor probleme, Merkel a adoptat o poziţie mai dură, împrumutând chiar idei ale socialiştilor.
Directorii de companii se aşteaptă ca formarea unei coaliţii cu socialiştii să o forţeze pe Merkel să respecte promisiunile electorale mai strict decât dacă ar fi guvernat fără aceştia.
În particular, guvernul german a susţinut public planul Comisiei Europene de a introduce o taxă pe tranzacţiile financiare. Propunerea a fost puternic criticată de bănci, inclusiv din Germania. Mulţi bancheri cred că Merkel nu va mai sprijini planul Comisiei şi după alegeri, în cazul în care se păstrează actuala coaliţie. În eventualitatea unei coaliţii ample, cu socialiştii, situaţia ar putea evolua invers.
„Au o viziune complet diferită despre modul în care ar trebui să funcţioneze pieţele. Socialiştii sunt pentru o reglementare mai puternică şi vor sprijini taxa pe tranzacţii mai mult”, a declarat unul dintre directorii unei bănci din Germania.
Cancelarul a surprins şi cu anunţul din timpul verii că fomaţiunea sa, Uniunea Creştin Democrată, va susţine noi limite la chirii, însă noua poziţie a fost văzută de investitorii în proprietăţi imobiliare ca o încercare a lui Merkel de a prelua controlul uneia dintre temele importante de campanie ale rivalilor socialişti. Companiile private din domeniu afirmă că vor discuta cu noul guvern măsurile care vor fi luate, dar se aşteaptă ca o coaliţie cu socialiştii să aibă o poziţie mai dură referitor la creşterea chiriilor.
Alţi şefi de companii sunt preocupaţi de costurile tranziţiei Germaniei de la energia din combustibili fosili şi surse nucleare la energie regenerabilă, precum şi de impactul creşterii costurilor cu subvenţiile asupra competitivităţii economice a ţării.
Directori ai unor companii importante din Germania şi-au exprimat în ultimele zile sprijinul pentru Merkel.
„Secretul la urna de vot se aplică şi şefului Volkswagen. Dar cred că este cunoscut că am lucrat bine împreună cu actualul cancelar”, a răspuns directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, la o întrebare a Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung privind intenţia sa de vot.
Merkel se bucură, de asemenea, şi de susţinerea directorului general al companiei Trumpf, Nicola Leibinger-Kammüller, printre cele mai cunoscute femei aflate în fruntea unei companii în Germania, scrie Financial Times.