Oamenii de ştiinţă confirmă că sonda Voyager 1 a părăsit sistemul nostru solar

„Am reuşit!”, a comunicat coordonatorul misiunii sondei Voyager, Edward Stone, de la Institutul Tehnologic din California.

Principala dovadă a acestui fapt a ajuns din întâmplare la NASA, după ce două explozii solare au expulzat particule încărcare electric în direcţia lui Voyager 1 în anii 2011 şi 2012. Aceste particule au avut nevoie de 1 an de zile pentru a ajunge la sondă, oferind informaţii despre densitatea plasmei în locaţia în care se afla sonda Voyager 1.

Plasma constă în particule cu sarcină electrică (ionizate) şi este mai prevalentă în frigul extrem al spaţiului interstelar decât în balonul fierbinte al vântului solar în care se află sistemul solar.

Voyager 1, aflată acum la aproximativ 21 de miliarde de kilometri de Pământ, nu a putut realiza direct această măsurătoare pentru că detectorul său de plasmă nu mai funcţionează de mai bine de 30 de ani.

„Practic am primit un cadou norocos din partea Soarelui”, a precizat Stone.

Extrapolând pe baza măsurătorilor, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că Voyager 1 a ieşit din sistemul nostru solar încă din august 2012. În acea vară sonda a transmis prin radio o altă informaţie uimitoare ce indica o creştere uriaşă a numărului razelor galactice din afara sistemului solar, concomitent cu o scădere a numărului particulelor emanate din Soare.

Oamenii de ştiinţă nu s-au grăbit însă să anunţe cu certitudine ieşirea sondei din sistemul nostru solar pentru că aceasta aduna încă date cu privire la câmpul magnetic din zona în care se afla, date ce erau similare cu cele din câmpul magnetic solar.

Oamenii de ştiinţă doresc acum să studieze interacţiunea dintre câmpul magnetic interstelar şi cel al Soarelui, din cadrul heliosferei, cel puţin atât timp cât sonda Voyager 1 şi sora sa geamănă, Voyager 2, vor mai avea energie. Aceste sonde funcţionează cu energie nucleară – ele folosesc căldura degajată din descompunerea naturală a plutoniului radioactiv pentru a genera electricitatea necesară funcţionării instrumentelor de bord.

Conform estimărilor, echipa de control al misiunii susţine că după anul 2020 va trebui să înceapă să renunţe, unul câte unul, la instrumentele de la bordul sondei, pentru a economisi energia. În jurul anului 2025 sonda îşi va epuiza probabil resursele de plutoniu radioactiv, va continua să rătăcească prin spaţiul interstelar dar nu va mai emite niciun semnal.

Voyager 2, care se îndreaptă într-o direcţie diametral opusă spre ieşirea din sistemul solar, mai are 5 – 7 ani până să ajungă în spaţiul interstelar, conform lui Donald Gurnett, cercetător şi specialist în misiunile Voyager de la Universitatea din Iowa.

„Suntem cu adevărat într-un mediu cu totul străin. Descoperirile pe care le va face în continuare Voyager ne vor întrece imaginaţia”, susţine el.

Cele două sonde Voyager, lansate amândouă în 1977 pentru a studia planetele gigantice gazoase ale sistemului solar, au la bord înregistrări fonografice pe discuri din aur ce conţin câteva bucăţi muzicale, mesaje de salut în limbile pământenilor, dar şi sunete şi imagini de pe Pământ. Acest proiect a fost coordonat de celebrul astronom şi futurolog Carl Sagan, care a încetat din viaţă în 1996.

După ce a părăsit sistemul solar, Voyager 1 va mai trebui să vagabondeze încă aproximativ 40.000 de ani pentru a străbate distanţa de 1,7 ani lumină ce o desparte de o altă stea din constelaţia Camelopardalis, denumită AC +79 3888. Sonda călătoreşte cu viteza aproximativă de 1,6 milioane de kilometri pe zi.

Alte două sonde gemene lansate de NASA în anii ’70, Pioneer, părăsesc la rândul lor sistemul solar, însă nu mai pot transmite informaţii pentru că nu mai au energie la bord.

Ultimele informaţii despre cele două sonde Voyager sunt publicate în ultimul număr al revistei Science.