PSD-iștii lui Dragnea intră la guvernare pe valul USR. Ministrul economiei, Claudiu Năsui, o vrea director pe o colaboratoare a Securității-SURSE

Economica.net
26 01. 2021
ministerul_economiei_37285900_84729300

Ministrul Claudiu Năsui nu a răspuns întrebărilor trimise de ECONOMICA.NET pe două dintre rețelele sociale de mesagerie și nici apelurilor telefonice. Florina Prisecaru nu a putut fi contactată. În prezent, fosta colaboratoare a Securității și a lui Eugen Orlando Teodorovici este director la Curtea de Conturi. Anterior a ocupat poziția de director adjunct la Direcția Generală de Servicii Interne și Achiziții Publice din cadrul Ministerului Finanțelor.

În această perioadă, se desfășoară negocieri interne în interiorul PNL și USR și, respectiv, între PNL și USR, pentru numirea pe diferite funcții importante și/sau bine remunerate.

După ce a luat o parte importantă din ministere, semnificativ mai mult decât ar fi permis o împărțire proporțională în funcție de voturi, USR Plus joacă tare și pentru celelalte posturi disponibile. De exemplu, la nivel de Autorități și Agenții Guvernamentale are o listă cu 42 de funcții de conducere pe care  le-a și obținut, în urma negocierilor.

Detalii despre instituțiile pe care le va conduce USR, AICI.


Despre Florina Prisecaru, Hotnews a relatat că este o veche apropiată a lui Orlando Teodorovici. Potrivit sursei citate. Prisecaru este în centrul unui grup care a deținut funcții de conducere în Ministerul Finanțelor și Autorități aferente. Din grup ar mai face parte Liliana Mincă, fost  șef serviciu al Corpului de Control al Ministrului, Marius Ioan Popescu și directorul general la Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific, Dumitru Pîrvulescu.

Prisecaru este, printre altele, fost colaborator al Securității, demonstrată ca atare de către instanță. Publicația Newsweek scrie că pe baza probelor din dosarele aflate în arhiva instituției, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS au constatat faptul că Prisecaru a fost colaboratoare a poliției politice comuniste, în sensul în care prin informațiile pe care le-a furnizat a afectat drepturile și libertățile fundamentale ale unor persoane. Cu alte cuvinte, cei turnați au avut de suferit.

Florina Prisecaru are, însă, avantajul experienței în sistemul de stat unde, din 1993 a ocupat diverse funcții în domenii logistice din zona finanșelor publice. Ea a lucrat în Ministerul Finanțelor din 1993, unde a început ca referent până în 1998, apoi tot în aceeași instituție, a devenit expert la Administrare imobile; derulare contracte utilitati, servicii, lucrari. În perioada 2000 – 2014 a fost șef serviciu, după care până în 2017 a fost director pe zona “Administrare imobile; derulare contracte utilitati, servicii, lucrari; coordonarea si organizarea patrimoniului MFP”. Din martie 2018 a ocupat poziția de secretar general adjunct, pana în noiembrie 2019, iar apoi la Direcția generală de servicii interne și achiziții publice.

 

Mai jos, redăm mesajul trasmis de ECONOMICA.NET ministrului Claudiu Năsui, pe rețelele WhatsApp si Signal:

„Avem o informatie potrivit careia intentionati sa o numiti pe functia de secretar general al Ministerului Economiei pe doamna Claudia Florina Prisecaru, colaboratoare a fostei Securitati, conform unei decizii judecatoresti. Va contactez pentru a imi confirma sau infirma, dupa caz, aceasta informatie. Daca o confirmati, care sunt motivele pentru care ati luat aceasta decizie care este in afara principiilor promovate public de partidul din care faceti parte( oameni noi in politica si administratie)? Multumesc. Las mai jos si un text referitor la doamna Prisecaru. https://www.google.com/amp/s/m.hotnews.ro/stire/23556613%3famp