Oana Petrescu, CEO Blue Air: Listarea va avea loc la începutul anului viitor. În 2022 vom reveni la profit
Ridgecrest, o companie din Marea Britanie, a anunțat ieri, 6 iulie, că a încheiat o scrisoare de intenție neangajantă cu Cristian Rada, pentru a cumpăra compania sa, Airline Invest și subsidiarele deținute de acesta, Blue Air Aviation și Blue Air Technic.
„Listarea va avea loc la începutul anului viitor. Avem șase luni să rezolvăm toate condiționalitățile și procesul de due-dilligence și să atragem niste fonduri pre-IPO, după care ținta este începutul anului viitor, a declarat pentru Economica.net, Oana Petrescu, CEO Blue Air.
La sfârșitul anului viitor, Blue Air va veni și pe Bursa de la București prin emiterea de obligațiuni.
„Din cauza pandemiei, nivelul cererii de zbor, cel putin din ianuarie-mai a fost foarte redus, a fost mai puțin de 20% din nivelul din 2019, așa că vrem să ne consolidăm înainte și după aceea să facem emisiunea de obligațiuni”, ne-a mai declarat Oana Petrescu.
Pe profit, în 2022
În anul financiar încheiat la 30 septembrie 2020, Blue Air a înregistrat o pierdere de peste 60 de milioane de euro, iar anul financiar care se va încheia la 30 septembrie 2021 va fi tot pe pierdere. În schimb, 2022 se arată un an mai bun, iar Blue Air va trece, din nou, pe profit.
„În 2021 încă vom fi afectați de pandemie, avem nouă luni în care s-a zburat foarte puțin, sunt trei luni de vară în care este foarte greu să recuperezi acest nivel foarte scăzut de operare din cele nouă luni. Noi considerăm că în 2021 am reușit să stabilizăm lucrurile, dar în 2022 vom reveni la profit”, a mai declarat pentru Economica.net, Oana Petrescu, CEO Blue Air.
Listare prin preluare inversă
Blue Air are posibilitatea de a se lista la Bursa de la Londra mai repede decât dacă ar fi trecut prin întregul proces de listare, care este unul de durată și complex.
Listarea Blue Air se va face prin preluarea inversă, care presupune emiterea către Cristian Rada și fratele acestuia, a unui număr de 9,022,495,560 de noi acțiuni în compania Ridgecrest, reprezentând 95% din actualul capital social. La finalizare, numele Ridgecrest se va schimba în Blue Air Group.
Întrebată de Economica.net dacă există apetit din partea investitorilor pentru companiile aeriene, Oana Petrescu spune că da, dar și că segmentul low-cost se va recupera mai repede decât cel pe care activează companiile de linie.
„Da, noi vedem mare interes, e unul din sectoarele care a fost și cel mai tare afectat de pandemie, dar care se va recupera și cel mai repede. Noi credem că low-costurile în special, își vor reveni foarte repede, fiindcă nu se bazează pe trafic corporate, ci pe oameni care muncesc și care merg în vacanță, iar tipul acesta de turism o să crească foarte repede, vedem acest lucru că se întâmplă vara aceasta”, ne-a mai declarat CEO-ul Blue Air.
CITEȘTE ȘI Blue Air vrea să se listeze la Bursa de la Londra prin preluare inversă