Oana Petrescu este noul director general al Blue Air

Oana Petrescu a fost numită în funcţia de director general al operatorului aerian Blue Air, informează compania. Potrivit sursei citate, Petrescu îi urmează în funcţie lui Marius Puiu care, din septembrie 2018, a ocupat funcţia de CEO interimar în cadrul companiei.
Economica.net - lun, 06 mai 2019, 10:21
Oana Petrescu este noul director general al Blue Air

„Marius va rămâne în continuare alături de Blue Air şi va reveni la cea mai mare pasiune a sa: de a fi în cockpit şi cât mai aproape de pasagerii companiei. El este încrezător în viitorul companiei şi în abilitatea noii echipe de a asigura o creştere sustenabilă”, se menţionează în comunicatul Blue Air.

Oana Petrescu s-a alăturat echipei Blue Air în ianuarie 2018, ca Chief Financial Officer (CFO) interimar şi turnaround manager, iar anterior a fost partener de audit, risc advisory şi consultanţă la Arthur Andersen, Ernst&Young, respectiv Deloitte, precum şi vicepreşedinte executiv la Banca Comercială Română (BCR), după privatizare.

‘Blue Air are foarte multe oportunităţi, iar pentru a creşte performanţele noastre comerciale şi operaţionale vom adopta un model de business adaptat pieţei actuale, respectiv Low Cost – Low Complexity. Am încredere în echipa de profesionişti a Blue Air şi sunt sigură că împreună vom îmbunătăţi semnificativ atât comunicarea cu pasagerii noştri, cât şi experienţa acestora pe aeroport şi în zbor’, declară Oana Petrescu.

În urma procesului de organizare a echipei de conducere a Blue Air, aceasta este formată, în prezent, din: Carsten Schaeffer (Chief Commercial Officer), Dana Popescu (Chief Financial Officer), Cristian Buciu (Chief Operations Officer) şi Aurelian Bobei (Chief Technical Officer).

Blue Air operează zboruri începând din decembrie 2004, iar în cei 14 ani de activitate, compania a transportat peste 26 de milioane de pasageri, dintre care aproape 6 milioane, în anul 2018.

Cu o echipă de 1.300 de angajaţi, Blue Air operează rute în: Belgia, Cipru, Danemarca, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia şi Spania. Compania a primit certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare, iar din anul 2016 este membru cu drepturi depline IATA.

Te-ar mai putea interesa și
Reducerea forțelor militare ale SUA din Europa. Discuțiile vor începe în acest an, anunță ambasadorul american la NATO
Reducerea forțelor militare ale SUA din Europa. Discuțiile vor începe în acest an, anunță ambasadorul american la NATO
Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat vineri ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker......
Cătălina Marga pleacă din funcția de director financiar al RetuRO
Cătălina Marga pleacă din funcția de director financiar al RetuRO
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România, anunță că după mai bine de doi ani în ...
Alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron denunță ingerințele externe din scrutinele care vor avea loc în Europa, în special în România acum
Alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron denunță ingerințele externe din scrutinele care vor avea loc în Europa, în ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat vineri ''ingerinţele'' în alegerile care vor avea loc în Europa, în ...
O nouă linie electrică de înaltă tensiune a fost finalizată. Lucrarea a fost făcută de firme românești
O nouă linie electrică de înaltă tensiune a fost finalizată. Lucrarea a fost făcută de firme românești
Săptămâna aceasta a fost pusă în funcțiune linia electrică aeriană (LEA) 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET, ...