Obama a discutat la telefon cu Benjamin Netanyahu despre programul nuclear iranian

Economica.net
09 11. 2013
iran7_31395500

Scopul acestui apel telefonic a fost de „a discuta despre Iran şi despre eforturile pe care le depunem pentru a ajunge la o soluţie pașnică” în dosarul nuclear, a anunţat Casă Albă, precizând că Obama a „insistat asupra angajamentului său de a împiedica Iranul să obţină o armă nucleară”.

Potrivit acestei surse, Obama l-a informat pe premierul israelian cu privire la „progresul negocierilor de la Geneva”, unde secretarul de Stat John Kerry a sosit vineri.

Kerry s-a întâlnit cu premierul israelian vineri dimineaţă, pe Aeroportul Ben Gourion de la Tel Aviv, înainte de a pleca la Geneva pentru a participa la negocierile privind programul nuclear iranian.

În cadrul acestei întâlniri, Netanyahu a apreciat că adoptarea unei propuneri iraniene în cadrul negocierilor de la Geneva asupra dosarului nuclear ar constitui „o eroare de amploare istorică”.

Ulterior, preşedinţia Statelor Unite a apreciat că aceste critici sunt „premature”.

„La Geneva nu s-a ajuns încă la un acord”, a amintit purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.