Descris ca fiind cerebral, fără aplecare spre mondenităţi sau fraze memorabile, celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite nu îi place să piardă şi funcţionează cel mai bine atunci când este sub presiune, aşa cum a demonstrat campania electorală din toamna lui 2012.
La Convenţia democrată de la Boston, în 2004, care îl învesteşte pe John Kerry să lupte împotriva lui George W. Bush, îşi face cu adevărat apariţia pe scena naţională americană Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan şi al unei americance, apărând o abordare consensuală a politicii, care seduce.
Obama, născut în august 1961 în Hawaii şi care şi-a petrecut o parte din copilărie în Indonezia, reprezintă la această dată, de şapte ani, sudul dezmoştenit de la Chicago în Senatul statului Illinois (nord). La începutul anului 2005, el accede în Senatul de la Washington, iar graţie charismei şi elocvenţei de care dă dovadă devine favoritul mass-media.
Patru ani mai târziu, după o ascensiune meteorică în cursul căreia o înfrânge pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru ca apoi să triumfe în faţa veteranului republican John McCain în alegerile prezidenţiale, el devine succesorul lui Bush şi se instalează, la vârsta de 47 de ani, la Casa Albă.
Statele Unite au ales „speranţa în locul fricii”, a afirmat Obama după ce a depus jurământul la 20 ianuarie 2009.
Dar exerciţiul puterii este adesea frustrant pentru acest avocat şi profesor de drept constituţional care a studiat la Harvard, mai ales după ce republicanii au obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, la sfârşitul lui 2010, şi încearcă să pună în aplicare promisiunile de reducere a cheltuielilor fără să crească impozitele.
Obama poate, totuşi, să se prevaleze de un bilanţ respectabil, incluzând o reformă ambiţioasă a asigurărilor de sănătate. Dar şomajul rămâne cu 2,8 puncte mai ridicat decât înainte de criză, în timp ce datoria statului federal a crescut cu mai mult de jumătate începând din 2009.
Deşi devine primul preşedinte american care susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex, nu reuşeşte să impună nici adoptarea unei reforme a imigraţiei şi nici un plan de tranziţie către energia „verde”.
În afara graniţelor, cel care făcea să se vorbească pentru prima dată despre el în 2002, printr-un discurs împotriva războiului din Irak, îşi îndeplineşte promisiunea la sfârşitul anului 2011 de a retrage militarii americani din această ţară.
În schimb, în Afganistan triplează contingentul în mai puţin de un an, cu misiunea de a relansa lupta împotriva Al-Qaida, un obiectiv urmărit, de asemenea, în Pakistanul vecin prin intermediul unui „război secret” al avioanelor fără pilot. În mai 2011, a triumfat prin eliminarea lui Osama ben Laden.
Dacă accederea unei persoane de culoare la cea mai importantă funcţie a primei puteri mondiale, după 150 de ani de la abolirea sclaviei şi o jumătate de secol de la adoptarea legislaţiei privind drepturile civice, a fost salutată ca un eveniment istoric, Obama, care a albit mult de la preluarea funcţiei, pare să se afle într-o căutare permanentă a normalităţii.
Apare jucând golf, bea bere şi îşi plimbă câinele, făcând o datorie de onoare, după cum spune el, din a-şi întrerupe ziua de lucru pentru a merge să ia masa cu familia. Michelle Obama, o strălucită avocată cu care s-a căsătorit în urmă cu 20 de ani, i-a dăruit două fiice: Malia, 14 ani, şi Sasha, 11 ani.