Obama: Alianţa dintre Statele Unite şi Israel nu a fost niciodată mai puternică

SUA şi Israelul vor iniţia discuţii pentru prelungirea după anul 2017 a ajutorului militar american acordat statului evreu, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, la Ierusalim, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, precizând că alianţa celor două state este foarte puternică.
Economica.net - joi, 21 mart. 2013, 07:57
Obama: Alianţa dintre Statele Unite şi Israel nu a fost niciodată mai puternică

Obama a dat asigurări că, în pofida reducerilor bugetare de la Washington, fondurile americane acordate sistemului antirachetă israelian „Iron Dome” nu vor fi reduse.

În altă ordine de idei, Obama a avertizat regimul sirian să nu utilieze arme chimice, exprimând „scepticismul” în legătură cu informaţiile privind utilizarea de către insurgenţi sirieni a unor arme de acest fel. „Utilizarea armelor chimice împotriva poporului sirian ar fi o eroare majoră şi tragică”, a atras atenţia Obama.

Regimul sirian şi opoziţia cer o anchetă internaţională în contextul în care se acuză reciproc de utilizarea armelor chimice.

„Suntem de acord că un Iran dotat cu arme nucleare reprezintă o ameninţare pe plan regional şi pe plan mondial, o ameninţare existenţială pentru Israel. Politica noastră este să împiedicăm Iranul să se doteze cu arme nucleare. Preferăm o soluţie diplomatică. Statele Unite vor continua să se consulte cu Israelul în legătură cu următoarele acţiuni. Repet, toate opţiunile sunt pe masă. Vom face tot ce este necesar pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare. Securitatea Israelului nu este negociabilă. Angajamentul Americii în favoarea Israelului este mai puternic ca niciodată, alianţa dintre noi nu a fost niciodată mai puternică”, a spus Obama, conform Haaretz.

La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că va continua să susţină soluţia a „două state” în relaţia cu palestinienii. „Israelul este favorabil soluţiei a două state pentru două popoare”, a dat asigurări Netanyahu.

„Sunt absolut convins că preşedintele Obama este determinat să blocheze eforturile nucleare iraniene”, a precizat premierul israelian, reiterând că, în opinia sa, regimul iranian se apropie de „linia roşie” în tentativa de fabricare a armelor nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...