Obama anunţă că nu va face nici un compromis privind plafonul datoriei
Dacă nu se ajunge la un acord, guvernul federal s-ar putea confrunta cu deficit de plată a datoriei, la mijlocul lunii viitoare.
Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, par decişi să utilizeze problema creşterii plafonului datoriei americane, în prezent estimată la peste 16.700 miliarde de dolari, în disputa cu Casa Albă privind finanţarea legii reformei sănătăţii a preşedintelui Obama. ‘Ceea ce nu sunt pregătit să negociez este plafonul datoriei’, a declarat Barack Obama într-un interviu pentru emisiunea ‘This Week’ difuzată de canalul ABC.
‘Observaţi că nu s-a ajuns niciodată în trecut să se compromită creditul şi buna credinţă a SUA cu preţul retragerii unei legislaţii majore cum poate fi legea privind asigurările de sănătate’, a declarat Barack Obama.
‘Avem o facţiune a partidului republican, în Cameră în special, care vede cuvântul +compromis+ ca o expresie ruşinoasă şi care se simte obligată să se opună la tot ceea ce propun’, a adăugat preşedintele american.
Obama a indicat că este pregătit să negocieze cu republicanii pentru un buget operaţional pentru administraţie obiectând faptul că adversarii săi sunt lipsiţi de sinceritate în negocieri. Preşedintele SUA a propus de asemenea să se găsească un mijloc de a opri tăierile bugetare automate adoptate de Congres din luna martie.