Obama ar putea anunţa un fond de un miliard de dolari pentru sprijinirea capacităţilor de apărare ale Europei

Economica.net
03 06. 2014
rachete_87216600_43830000

Barack Obama a plecat, luni seară, spre Polonia, prima etapă a unui turneu în Europa, al cărui punct culminant va fi participarea la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia.

‘Fondul European de Asigurare’ ar putea fi prezentat, marţi, în Polonia, iar banii ar putea fi disponibili luna aceasta, a declarat, pentru Bloomberg, un oficial american, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Încă se lucrează la detaliile privind destinaţia fondurilor, susţine oficialul. În funcţie de mărime şi scop, ar putea fi cea mai vizibilă iniţiativă de până acum referitoare la angajamentul administraţiei Obama faţă de Europa.

În cadrul vizitei care începe, marţi, la Varşovia şi continuă apoi la Bruxelles şi Paris, preşedintele SUA va promova cooperarea economică, problemele legate de securitatea energetică şi solidaritatea în rândul NATO şi G7.

În semn de sprijin puternic acordat noului regim de la Kiev, Barack Obama se va întâlni, miercuri, în Polonia, cu preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, la a cărui ceremonie de învestire va asista, sâmbătă, vicepreşedintele SUA, Joe Biden.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va intersecta cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu ocazia ceremoniilor de vineri pentru comemorarea a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia.