Obama: Ben Bernanke a stat la conducerea Rezervei Federale mai mult decât a dorit să o facă

Economica.net
18 06. 2013
obama_656870_68684900_77852800_58050200_07262100_99079000

„Ben Bernanke a făcut o treabă extraordinară. A stat deja mai mult decât a dorit sau era prevăzut”, a spus Obama într-un interviu la televiziunea Bloomberg.

Obama a comparat mandatul lui Bernanke cu cel al directorului FBI Robert Mueller, care a rămas în funcţie timp de doi ani după expirarea mandatului său, în 2011, urmând să părăsească postul în septembrie.

Cel de-al doilea mandat al lui Bernanke se încheie la 31 ianuarie 2014.

Bernanke, ca şi Mueller, a fost nominalizat pentru postul de preşedinte al Fed de fostul preşedinte George W. Bush. Obama i-a cerut lui Bernanke să mai accepte un mandat, care a început pe 1 februarie 2010.

În vârstă de 59 de ani, Bernanke a fost profesor la Universitatea Princeton şi a făcut parte din consiliul de consilieri economici ai preşedintelui Bush.

Purtătorul de cuvânt al Fed, Michelle Smith, a refuzat să comenteze, ca şi un oficial de la Casa Albă, care a spus că remarcile preşedintelui au avut rolul de a exprima admiraţia lui Obama pentru Bernanke.