Obama, considerat învingătorul ultimei dezbateri televizate din SUA
Astfel, 48 la sută dintre telespectatorii dezbaterii consideră că Obama a câştigat dezbaterea, iar 40 la sută Romney, marja de eroare fiind de plus sau minus 4,5 la sută.
Majoritatea, respectiv 59 la sută, consideră că Obama a fost mai bun decât se aşteptau, în timp ce 15 la sută cred că a fost mai slab, iar 23 la sută cred că s-a comportat conform aşteptărilor lor.
Romney a depăşit aşteptările a 44 la sută dintre telespectatori, în timp ce 26 la sută cred că acesta a fost mai slab decât se aşteptau, iar 26 la sută consideră că s-a comportat conform aşteptărilor lor.
Sondajul CNN realizat după prima dezbatere prezidenţială arăta că două din trei alegători cred că Romney a câştigat prima rundă, în timp ce unul din patru îl creditează cu victoria pe Obama. În a doua dezbatere, părerile telespectatorilor au fost împărţite, între 46 la sută pentru Obama şi 39 la sută pentru Romney, iar diferenţa de şapte puncte s-a încadrat în marja de eroare a sondajului, de plus sau minus 4,5 puncte.
Barack Obama, mai ofensiv decât adversarul său republican în ultima dezbatere televizată
Preşedintele american Barack Obama, foarte ofensiv, şi-a prezentat luni seara adversarul republican, Mitt Romney, ca pe un incompetent şi indecis în politică externă, în cadrul ultimei lor dezbateri prezidenţiale organizate cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale, relatează AFP.
„De fiecare dată când exprimaţi o opinie, vă înşelaţi”, a declarat preşedintele american, în cadrul acestei dezbateri tensionate pe alocuri şi în cursul căreia nu l-a slăbit din ochi pe adversarul său.
„Aţi spus că ar fi trebuit să mergem în Irak chiar dacă nu erau arme de distrugere în masă. Aţi spus că ar trebui să avem în continuare soldaţi în Irak”, a adăugat Obama, care se laudă în campanie pentru promisiunea respectată în cazul retragerii din această ţară.
De mai multe ori, cei doi candidaţi au avut viziuni comune, atunci când s-au erijat în apărători ai Israelului şi au avertizat Iranul pe tema programului său nuclear. Europa, în schimb, nu a fost deloc abordată în cadrul acestei dezbateri de 90 de minute.
„Fiind de acord (cu Obama) în privinţa punctelor importante de politică externă, Romney a jucat prudent în această seară şi a încercat să împingă discuţia către subiectele economice în privinţa cărora se consideră mai puternic”, a apreciat Dotty Lynch, profesor de comunicare la American University (Washington DC).
Obama şi Romney sunt cot la cot în majoritatea sondajelor naţionale chiar dacă liderul democrat în exerciţiu păstrează un avantaj în câteva state între care Ohio (nord), unde Romney trebuie să câştige dacă vrea să speră să se instaleze la Casa Albă.
„În materie de politică externă, am spune că vreţi să importaţi politicile anilor ’80”, l-a ironizat Obama pe Romney, subliniind că acesta a calificat Rusia drept cel mai mare inamic al Statelor Unite, o rămăşiţă a Războiului Rece, potrivit preşedintelui.
„Aţi spus mai întâi că nu ar trebui să avem un calendar în Afganistan, apoi aţi spus că ar trebui. Acum spuneţi poate, sau depinde, ceea ce vrea să spună nu numai că vă înşelaţi, dar şi că le trimiteţi mesaje confuze soldaţilor şi aliaţilor noştri”, a adăugat el.
Obama a replicat, de asemenea, la reproşurile lui Romney privind scăderea numărului de nave ale marinei americane afirmând că Statele Unite au, de asemenea, „mai puţini cai şi baionete”, încercând astfel să ilustreze evoluţia priorităţilor militare.
El a recurs la sentimentalism atunci când a povestit o conversaţie pe care a avut-o cu un orfan al atentatelor din 11 septembrie după eliminarea lui Osama ben Laden.
La rândul său, Romney, întrebat despre lupta împotriva Al-Qaida, a emis îndoieli cu privire la strategia lui Obama. „Îl felicit pentru că l-a eliminat oe Osama ben Laden şi pentru că a luptat împotriva conducerii Al-Qaida. Dar nu doar ucigând poţi ieşi din aceasta”, a afirmat el.
El a reluat, de asemenea, diatriba privind „slăbiciunea” de care a dat dovadă administraţia democrată, în opinia lui, în relaţia cu celelalte ţări, în special Iranul.
„Trebuie să ne susţinem aliaţii. Cred că tensiunile dintre Israel şi Statele Unite sunt regretabile”, a asigurat Romney.
„Atât timp cât voi fi preşedinte, Iranul nu va avea arma nucleară”, a replicat Obama, asigurând că dacă Israelul va fi atacat, Statele Unite îi vor fi alături. El a afirmat, de asemenea, că „sancţiunile zdrobitoare” decise împotriva republicii islamice „funcţionează”.
Preşedintele american şi republicanul care aspiră să îl învingă la 6 noiembrie s-au confruntat luni seara în ultima dezbatere din această campanie, în campusul Universităţii Lynn din Boca Raton la 75 de kilometri nord de Miami. Această dezbatere a deviat adeseori către subiecte de economie şi educaţie, determinându-l pe moderatorul Bob Schieffer să îşi readucă invitaţii în cadrul discuţiei.
Politica externă, contrar economiei, nu este considerată un factor decisiv în alegerea americanilor, decât în situaţii grave.
Candidaţii îşi vor relua marţi dimineaţa campania. Preşedintele a prevăzut să meargă în şase state de marţi până joi, din Florida în Ohio, trecând prin Colorado, Nevada, Virginia şi Illinois, unde va vota anticipat joi.
Mitt Romney va merge în Nevada şi Colorado marţi şi în Iowa miercuri.