Obama: Europa are „capacitatea” de a rezolva criza monedei euro

Preşedintele american Barack Obama crede că "europenii au capacitatea să acţioneze pentru a rezolva" criza monedei euro, a apreciat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, transmite AFP.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 05:37
Obama: Europa are

„Preşedintele crede că europenii au capacitatea de a acţiona pentru a rezolva asta şi că aceştia au luat deja măsuri semnificative”, a declarat Carney luni în cursul conferinţei sale de presă zilnice.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane a adăugat totuşi că „riscuri serioase există încă şi fără îndoială pieţele sunt încă sceptice” privind măsurile deja adoptate. „Astfel considerăm că şi alte măsuri trebuie să fie luate”, a insistat Carney.

De asemenea, Carney a declarat că în cursul „consultărilor periodice” cu partenerii lor europeni, Statele Unite au abordat „lecţiile învăţate din experienţa” americană a crizei.

Astfel, conform lui Carney, Washington a discutat cu partenerii săi europeni despre „deciziile dificile” precum salvarea băncilor din fonduri publice decisă la sfârşitul lui 2008. Purtătorul de cuvânt a adăugat că responsabilii de pe cele două laturi ale Atlanticului au discutat despre felul în care „unele dintre aceste lecţii învăţate aici ar putea fi aplicate în Europa”.

Te-ar mai putea interesa și
CCR dezbate o sesizare privind refuzul Meta (Facebook, Facebook, Instagram, Threads şi WhatsApp) de a pune în executare deciziile BEC
CCR dezbate o sesizare privind refuzul Meta (Facebook, Facebook, Instagram, Threads şi WhatsApp) de a pune în executare ...
Curtea Constituţională dezbate, miercuri, o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile Biroului Electoral Central....
Anunț pentru toți șoferii! Ce trebuie să facă în caz de accident cu o mașină asigurată de bulgarii Dallbogg, cu zeci de mii de clienți în România și interzis în Polonia. Safety Broker a preluat procedurile
Anunț pentru toți șoferii! Ce trebuie să facă în caz de accident cu o mașină asigurată de bulgarii Dallbogg, cu ...
Safety One Stop Shop, structură din grupul Safety, liderul din brokerajul de asigurări, începe de astăzi activitatea. ...
Cum învăţăm rapid să consumăm energie mai eficient
Cum învăţăm rapid să consumăm energie mai eficient
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. ...
Anunț important pentru toți proprietarii de case și apartamente: A crescut de zece ori! PAID, care emite asigurările obligatorii, majorare substanțială de capital
Anunț important pentru toți proprietarii de case și apartamente: A crescut de zece ori! PAID, care emite asigurările ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) și-a majorat substanțial capitalul social, care a ajuns, astfel, la ...