Obama: Europa trebuie să menţină sancţiunile contra Rusiei până când acordurile de la Minsk sunt implementate
‘Cel puţin trebuie să menţinem nivelul actual de sancţiuni până când vedem că ei (ruşii, n.r.) îndeplinesc măsurile care le sunt cerute conform acordului’, a spus Obama, într-o conferinţă de presă comună cu premierul italian Matteo Renzi, aflat în vizită la Washington.
La finalul lunii trecute, Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat în favoarea unei rezoluţii prin care cere preşedintelui Barack Obama să aprobe furnizarea de arme letale Ucrainei pentru a se apăra împotriva ‘agresiunii’ ruse.
Rezoluţia a fost adoptată de o majoritate a republicanilor şi democraţilor, accentuând presiunea asupra administraţiei Obama pentru a nu mai întârzia furnizarea de arme forţelor Kievului.
Documentul îi solicita lui Barack Obama să furnizeze ‘sisteme de arme letale’ ce ar permite ameliorarea capacităţii Ucrainei de ‘a-şi apăra suveranitatea teritorială contra agresiunii nejustificate şi continue din partea Federaţiei Rusie’.