Obama ia în considerare o serie de sancţiuni după violenţele din Ucraina
Nu au fost oferite detalii asupra opţiunilor avute în vedere sau calendarului deciziilor, dar Obama a vorbit la telefon joi cu cancelarul german Angela Merkel pentru a discuta despre măsurile ce ar ajuta să se pună capăt violenţei.
‘Preşedintele şi echipa sa acţionează rapid pentru o serie de opţiuni ce sunt
disponibile şi acţionează cu un sentiment de urgenţă din cauza violenţei teribile pe care am văzut-o azi noapte’, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest într-un briefing.
Joi, Ucraina a suferit cea mai sângeroasă zi de după perioada sovietică cu peste 20 de civili ucişi după trei ore de lupte în Piaţa Independenţei din Kiev, care a fost recapturată de protestatarii anti-guvern, notează Reuters.
Uniunea Europeană a fost de acord joi să impună sancţiuni persoanelor responsabile pentru violenţa din Ucraina.
Casa Albă i-a cerut preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici să-şi retragă imediat forţele de securitate şi să respecte dreptul de protest paşnic. Obama, într-o conferinţă de presă
miercuri în Mexic, a chemat la un guvern de unitate şi în cele din urmă, alegeri libere şi corecte.
Statele Unite au o putere limitată de influenţă asupra Ucrainei, dar dispun de unele pârghii prin legături de securitate de lungă durată cu această ţară, a notat Damon Wilson, fost director pentru afaceri europene în Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă.
Menţinând presiune asupra Ucrainei pentru a ţine armata afară din criza politică este ‘tocmai locul unde Statele Unite au unele pârghii’, a declarat Wilson, acum vicepreşedinte al Consiliului Atlantic, un think-tank.
Cu toate acestea, un înalt oficial al Departamentului de Stat a declarat miercuri că responsabilii americani sunt îngrijoraţi după ce nu au putut să contacteze înalţi responsabili militari şi din serviciile de informaţii ucrainene în ultimele zile pentru a-i avertiza asupra implicării armatei în proteste.