Obama îndeamnă Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

Marea Britanie trebuie să rămână în Uniunea Europeană pentru a continua să aibă influenţă pe scena mondială, a declarat preşedintele american Barack Obama într-un interviu acordat BBC.
Economica.net - vin, 24 iul. 2015, 11:31
Obama îndeamnă Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

Calitatea Marii Britanii de stat membru al UE ‘ne oferă mult mai multă încredere în soliditatea uniunii transatlantice’, a afirmat Barack Obama. ‘UE a făcut lumea mai sigură şi mai prosperă’, a subliniat liderul de la Casa Albă, în interviul acordat filialei BBC în America de Nord.

Premierul britanic David Cameron a declarat anterior că un referendum pe tema ieşirii sau nu a Marii Britanii din UE va avea loc până la sfârşitul anului 2017. Acest referendum va urma renegocierii termenilor existenţi privind calitatea de membru a Marii Britanii în Uniunea Europeană. Cameron a spus că va face campanie pentru ca Marea Britanie să rămână în UE dacă va obţine reformele pe care le doreşte.

Marea Britanie este ‘cel mai bun partener’ al Americii, a afirmat Barack Obama, salutând disponibilitatea Regatului Unit de a proiecta puterea ‘dincolo de interesele proprii imediate pentru a face această lume mai sigură şi mai ordonată’.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Lanțul economic de hoteluri ibis, cu peste 2.500 de unități în aproape 80 de țări, anunță că își continuă extinderea în Europa prin noi proprietăți sub mărcile ibis, ibis Stylesși......
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 5%
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management ...
Companiile maghiare MVM și MOL semnează un acord de comerț cu petrol, care vizează diversificarea surselor de aprovizionare în regiune, în special în Slovacia și Ungaria
Companiile maghiare MVM și MOL semnează un acord de comerț cu petrol, care vizează diversificarea surselor de aprovizionare ...
Grupurile ungare MOL și MVM anunță că au încheiat un acord de comerț cu petrol, care vizează o mai bună diversificare ...
Percheziții DNA la sediul ANAF. Ce spune conducerea instituției
Percheziții DNA la sediul ANAF. Ce spune conducerea instituției
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac joi percheziţii în opt locaţii din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, într-un ...