Obama l-a avertizat pe Putin că riscă accentuarea izolării internaţionale a Rusiei

Barack Obama i-a cerut vineri lui Vladimir Putin 'să atenueze tensiunile din Ucraina', în caz contrar izolarea Rusiei pe plan internaţional s-ar putea accentua, a declarat consilierul adjunct pentru securitate naţională al preşedintelui american, Ben Rhodes, citat de agenţiile AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 06 iun. 2014, 19:23
Obama l-a avertizat pe Putin că riscă accentuarea izolării internaţionale a Rusiei

Cei doi şefi de stat au avut în Franţa o discuţie informală de circa 10-15 minute în marja ceremoniilor dedicate împlinirii a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia.

În timpul acestei scurte întrevederi, ‘preşedintele Obama a menţionat clar că dezescaladarea tensiunilor în Ucraina depinde de recunoaşterea de către Rusia a preşedintelui ales al Ucrainei, de sistarea sprijinului pentru separatiştii din estul acestei ţări şi de oprirea traficului de arme şi echipamente’ la frontiera ruso-ucraineană, a indicat oficialul citat.

Dacă Moscova ‘nu va lua astfel de hotărâri, atunci acest lucru nu va face decât să accentueze izolarea ei pe plan internaţional’, a avertizat el.

În schimb, ‘dacă Rusia profită de oportunitatea de a recunoaşte şi de a colabora cu noul guvern de la Kiev, preşedintele Obama a indicat faptul că ar putea fi găsite soluţii pentru diminuarea tensiunilor’, a adăugat Ben Rhodes.

Acesta din urmă a mai menţionat pe de altă parte că şeful statului american a luat notă de angajamentul preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko de a continua reformele în direcţia asigurării respectării drepturilor şi intereselor tuturor ucrainenilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate în cazurile de partaj, divorț și alte cereri de natură familială.......
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...