Obama: Populaţia Ucrainei nu trebuie să aleagă între Est şi Vest, dar un răspuns trebuie dat Rusiei

SUA nu privesc situaţia din Ucraina prin prisma confruntării între Est şi Vest şi pledează ca această fostă republică sovietică să aibă relaţii bune deopotrivă cu Rusia şi Europa, a declarat preşedintele Barack Obama, într-un interviu apărut luni în publicaţia olandeză Volkskrant.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 10:58
Obama: Populaţia Ucrainei nu trebuie să aleagă între Est şi Vest, dar un răspuns trebuie dat Rusiei

Interviul este prilejuit de vizita liderului de la Casa Albă în Olanda, unde a sosit luni dimineaţă, pentru discuţii care vor fi dominate de criza ucraineană şi care ar putea duce la excluderea Rusiei din G8, clubul celor opt naţiuni cel mai puternic industrializate din lume, ca represalii pentru alipirea Crimeii.

Liderii G7 se reunesc luni seara la Haga, la iniţiativa preşedintelui Obama, în marja unui summit pe tema securităţii nucleare, în timp ce forţele ruse au preluat, în zori, controlul – prin asalt – asupra încă unei baze ucrainene în peninsula Crimeea.

‘Statele Unite nu consideră Europa un câmp de luptă între Est şi Vest’, – a spus Obama, în acest interviu, citat de ITAR-TASS. ‘De asemenea, noi nu privim situaţia din Ucraina ca pe un joc cu sumă nulă’ (când victoria unei părţi se transformă în înfrângerea celeilalte – nota ITAR-TASS), a spus liderul american, subliniind că acest tip de gândire trebuia să fi dispărut odată cu încheierea războiului rece.

‘Poporul ucrainean nu trebuie să aleagă între Est şi Vest. Dimpotrivă, este important ca Ucraina să aibă relaţii bune atât cu SUA şi UE, cât şi cu Rusia’, a spus Obama reiterând că ‘poporul ucrainean trebuie să decidă singur viitorul ţării’.

Preşedintele SUA consideră că acţiunile Rusiei în Ucraina sunt ‘total inacceptabile’. ‘Este important ca Rusia să înţeleagă: comunitatea internaţională nu recunoaşte încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei’, a mai spus preşedintele american, menţionând că decizia UE de a institui sancţiuni împotriva Rusiei este un ‘pas important’.

‘Săptămâna trecută am ordonat instituirea de sancţiuni împotriva unor sectoare-cheie ale economiei ruse’, a afirmat liderul american, citat de ITAR-TASS, subliniind că toate aceste decizii nu au fost luate uşor. ‘Pentru noi ar fi mai bine dacă nu s-ar merge atât de departe, dar un răspuns trebuie dat Rusiei’, a spus şeful administraţiei de la Washington

Te-ar mai putea interesa și
Profitul net pe sistemul bancar la semestrul I 2025 a fost de 7,5 miliarde de lei, în scădere ușoară față de S1 2024
Profitul net pe sistemul bancar la semestrul I 2025 a fost de 7,5 miliarde de lei, în scădere ușoară față de S1 2024
Băncile continuă să facă un profit similar cu cel înregistrat anul trecut când au atins un profit 14,197 mld lei pe tot anul. Conform ultimelor date publicate de BNR, profitul net pe sistemul......
Asociația dealerilor auto germani atenționează: „Ceea ce pare a fi un succes din punct de vedere statistic este adesea rezultatul înmatriculărilor realizate de producători și dealeri”
Asociația dealerilor auto germani atenționează: „Ceea ce pare a fi un succes din punct de vedere statistic este adesea ...
În ciuda faptului că statisticile arată o creștere a înmatriculărilor de mașini electrice în Germania, ca și în ...
Ce este în spatele noii legi de plată a pensiilor private, cu efect pentru 9 milioane de români. Statul vrea să își finanțeze datoria din banii oamenilor- Codîrlașu, CFA
Ce este în spatele noii legi de plată a pensiilor private, cu efect pentru 9 milioane de români. Statul vrea să își ...
Proiectul de lege pentru plata pensiilor administrate privat din Pilonul II este de fapt o formă mascată prin care guvernul ...
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului metropolitan
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului ...
Miercuri a fost semnat Acordul de parteneriat pentru pregătirea și implementarea proiectului „Tren Metropolitan Brașov”, ...