Obama, primul discurs după ce a pierdut Congresul. Preşedintele este hotărât să lucreze în mod constructiv cu republicanii

Economica.net
05 11. 2014
obama_678765_98781700

‘Sunt nerăbdător să lucrez cu noul Congres pentru ca următorii doi ani să fie pe cât de constructivi este posibil’, a declarat Barack Obama în cursul unei conferinţe de presă organizate la Casa Albă, după ce a recunoscut că republicanii au petrecut ‘o seară bună’ în ajun.

Liderul administraţiei de la Washington a anunţat că va cere oficial Congresului să dezbată o solicitare privind recurgerea la forţă contra grupării jihadiste Statul Islamic.

‘Lumea trebuie să ştie că SUA sunt unite în acest efort, iar bărbaţii şi femeile din armata noastră merită sprijinul nostru clar şi unit’, a declarat Barack Obama.

Preşedintele democrat, recunoscând că priorităţile sale par a nu mai avea nicio şansă să fie adoptate de Congres, a afirmat că părţile implicate ar putea să găsească un teren de înţelegere în domeniul infrastructurii şi al sprijinului acordat exporturilor americane.

‘Lucrul cel mai important pe care pot să îl fac este să concretizez lucrurile şi să ajut Congresul să acţioneze’, a spus Barack Obama.

De asemenea, preşedintele american a lansat un nou apel Congresului pentru adoptarea unei reforme a sistemului de imigraţie, pe modelul legii adoptate de Senat anul trecut, dar pe care republicanii din Camera Reprezentanţilor au îngropat-o.

Barack Obama şi-a reafirmat hotărârea de a acţiona, până la sfârşitul anului, prin decrete în acest domeniu. ‘Nu mă voi mulţumi să aştept’, a mai spus liderul de la Casa Albă.