Obama reia ofensiva la adresa lui Romney după dezbaterea ratată de la Denver

Economica.net
05 10. 2012
obama_656870_68684900_77852800_27282500

„Dacă vrei să fii preşedinte, trebuie să le spui adevărul americanilor”, a declarat Obama într-unul dintre cele două discursuri susţinute la Madison (Wisconsin, nord) şi Denver (Colorado, vest), oraşul în care s-a desfăşurat miercuri seară prima dezbatere prezidenţială, în vederea alegerilor de la 6 noiembrie.

„Când am urcat pe scenă, l-am întâlnit pe acest individ foarte în formă care pretindea că este Mitt Romney. Dar nu putea fi Mitt Romney!”, a spus Obama.

„Omul care era pe scenă nu îşi asumă responsabilitatea a ceea ce adevăratul Romney spune de un an”, a adăugat el.

Energia de care a dat dovadă Obama joi contrastează puternic cu prestaţia sa din seara zilei de miercuri, care a fost catalogată drept „mediocră” de cotidianul Politico.

Unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Barack Obama, David Plouffe, a promis, la rândul său, că în perioada următoare campania democrată se va ajusta având în vedere „lipsa de onestitate” a lui Mitt Romney, pe care l-a acuzat că a minţit respingând ideea potrivit căreia clasa de mijloc va plăti în cele din urmă pentru reducerea impozitelor pentru societăţi şi pentru cei mai înstăriţi.

În acest timp, echipa lui Romney s-a arătat mulţumită de prestaţia pe care candidatul republican a avut-o miercuri seară, dar a recunoscut că este nevoie de mai mult pentru a modifica tendinţele din sondaje.

La rândul său, Barack Obama va merge vineri într-un turneu în Virginia (est) şi Ohio (centru), state care ar putea decide rezultatul votului de la 6 noiembrie şi în care acesta se bucura de un avans în sondaje, înaintea primei dezbateri prezidenţiale.

Alte două dezbateri prezidenţiale sunt prevăzute pentru 16 şi 22 octombrie. De asemenea, vicepreşedintele Joe Biden se va confrunta cu Paul Ryan, coechipierul lui Mitt Romney, la 11 octombrie.