Obama se angajează să protejeze Japonia cu „scutul nuclear” american

Economica.net
14 02. 2013
barack_obama_46420100

Obama şi Shinzo Abe, aşteptat în vizită la Washington către sfârşitul lunii, „au vorbit despre testul nuclear nord-coreean şi răspunsul corespunzător pe care l-ar putea avea la această încălcare provocatoare a obligaţiilor internaţionale de către Coreea de Nord”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Obama „a reafirmat că Statele Unite rămân neclintite în angajamentul lor de a proteja Japonia, inclusiv prin intermediul disuasiunii oferite de scutul nuclear american”, se arată în comunicat.

Obama şi Abe au mai „promis să coopereze îndeaproape pentru a găsi un răspuns adecvat în cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite”.

Potrivit unui oficial din cadrul Ministerului japonez de Externe, Shinzo Abe a discutat miercuri şi cu preşedintele Coreei de Sud Lee Myung-bak.

Japonia şi Coreea de Sud sunt doi dintre vecinii cei mai apropiaţi ai Coreei de Nord şi cei mai ameninţaţi de evetuale aspiraţii ale regimului de la Phenian.

În discursul său despre Starea Naţiunii, marţi seară, preşedintele Barack Obama a promis o „acţiune fermă” în faţa „provocărilor” Coreei de Nord, care realizase cu câteva ore înainte cel de-al treilea test nuclear.

Acest test a avut o putere net superioară celor două precedente din 2006 şi 2009 şi a provocat un val de condamnări şi o reacţie puternică a ONU.

Reunit de urgenţă, Consiliul de Securitate al ONU – a cărui preşedinţie este deţinută în prezent de Coreea de Sud – a „condamnat ferm” acest nou test nuclear şi a anunţat că va adopta „măsurile corespunzătoare” prin intermediul unei noi rezoluţii.