Obama se bucură de mai multă susţinere în rândul tinerilor în comparaţie cu Romney – sondaj

Preşedintele Barack Obama se bucură de mai multă susţinere în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani decât rivalul său republican Mitt Romney, având 16 puncte avans, potrivit un sondaj publicat joi şi care a fost realizat înaintea primei dezbateri prezidenţiale, relatează AFP.
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 09:30
Obama se bucură de mai multă susţinere în rândul tinerilor în comparaţie cu Romney - sondaj

Obama conduce cu 55 la sută faţă de 39 la sută pentru Mitt Romney, arată sondajul, care a fost realizat de către Institutul Public de Cercetare asupra Religiei (PRRI) în parteneriat cu Centrul Berkley pentru Religie şi Pace al Universităţii Georgetown din Washington, în cea de-a doua parte a unui studiu consacrat valorilor şi opţiunilor politice ale tinerilor.

Două treimi (66 la sută) dintre tineri afirmă că s-au înscris pe listele electorale şi jumătate dintre ei sunt absolut siguri că vor vota la 6 noiembrie în cadrul alegerilor prezidenţiale.

„Una dintre concluziile cele mai uimitoare ale acestui sondaj este reprezentată de influenţa părinţilor”, afirmă Robert Jones, care conduce PRRI. Potrivit lui, „tinerii care au mers împreună cu părinţii lor în cabina de vot în copilărie sunt mai înclinaţi să se înscrie decât alţii”.

Studiul evidenţiază persistenţa diferenţelor în funcţie de rasă. Obama triumfă în rândul populaţiei de culoare (97 la sută) şi, ceva mai puţin, în randul hispanicilor (69 la sută), în timp ce Mitt Romney îl depăşeşte cu 11 puncte în rândul albilor.

Opt tineri protestanţi evanghelici din 10 vor vota pentru candidatul republican, ca şi 51 la sută din protestanţi, în timp ce catolicii vor vota mai degrabă pentru Obama (55 la sută), la fel ca şi tinerii fără o identificare religioasă (68 la sută).

„Rolul credinţei este diferit în funcţie de rase”, spune Thomas Banchoff, directorul Centrului Berkley. Potrivit lui, „credinţa unui candidat este importantă pentru populaţia de culoare şi pentru hispanici”.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.214 tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, în perioada 28 august-10 septembrie. Marja de eroare este de +/- 4,3 la sută.

Barack Obama şi Mitt Romney s-au confruntat miercuri seară la Denver (Colorado) în cadrul primei dintre cele trei dezbateri prevăzute între ei. Majoritatea analiştilor au apreciat că Romney a ieşit învingător în prima confruntare, chiar dacă „acest episod nu va schimba natura cursei”, aşa cum a observat Kareem Crayton, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Carolina de Nord.

Te-ar mai putea interesa și
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite pe fondul sancţiunilor financiare impuse de Guvernul britanic din......
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...