Obama se declară „exasperat” de criza bugetară provocată de Congresul american

Economica.net
03 10. 2013
121204_barack_obama_ap_605_31993600

„De la începutul preşedinţiei mele, am făcut eforturi puternice pentru a lucra alături de republicani, reţinându-mi declaraţiile (…) Unii spun că sunt prea calm”, a declarat Obama pentru televiziunea CNBC, în a doua zi a unei paralizări a statului federal provocată de un dezacord privind bugetul în Congres.

„Evident, sunt exasperat, deoarece (această criză) este complet inutilă”, a adăugat preşedintele, repetând că nu va negocia cu adversarii republicani asupra unei ridicări a plafonului datoriei, necesară conform Trezoreriei până la 17 octombrie.

Dacă Congresul nu îşi dă acordul, Statele Unite riscă să se afle în incapacitate de plată începând de la această dată, o situaţie fără precedent.

Guvernul SUA a intrat în „shutdown”. Statul federal, constrâns să îşi înceteze activităţile

Obama, care i-a primit în cursul zilei la Casa Albă pe liderii celor mai mari bănci americane, a mai afirmat că „de data aceasta, Wall Street ar trebui să fie îngrijorat” de blocajul actual, în special din cauza datoriei.

„Atâta timp cât există o situaţie în care un grup este pregătit să nu îşi respecte angajamentele faţă de obligaţiile Statelor Unite (către creditorii lor), atunci avem o problemă”, a apreciat el.

„Sunt exasperat de ideea că dacă nu voi spune la 20 de milioane de persoane că nu pot avea acces la o asigurare de sănătate, statul va rămâne paralizat” de către republicani, a adăugat el, calificând această atitudine „iresponsabilă”.

„Dacă intrăm în obiceiul de a permite unui partid să se folosească de şantaj (…) atunci niciunul dintre preşedinţii care vor veni după mine nu vor putea guverna în mod eficient”, a mai spus preşedintele american.

În lipsa unui acord asupra bugetului între democraţi şi republicani, administraţiile centrale ale Statelor Unite sunt parţial închise de marţi dimineaţă la ora României, 07:00.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor, care se opun reformei asigurărilor de sănătate promulgată de Obama, refuză să voteze un buget care nu va suprima finanţarea. Aceştia au ameninţat de asemenea că vor lega această problemă de cea a ridicării plafonului datoriei.

Obama, care îi va primi în cursul după amiezii de miercuri pe liderii grupurilor din Congres, şi-a păstrat poziţia asigurând că nu va negocia atâta timp cât aleşii nu au votat o lege bugetară pe termen scurt care să nu conţină suprimarea finanţării reformei asigurărilor de sănătate.

Shutdown în SUA. Cinci scenarii pentru depăşirea paraliziei guvernamentale